Pompierii militari braşoveni au intervenit marţi, începând cu ora 7.30, pentru îndepărtarea unor copaci căzuţi pe carosabil în municipiu, în urma viscolului de luni seara, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja.
Un copac a căzut pe firele electrice în zona Gării, altul pe un autoturism pe str. De Mijloc, iar un al treilea pe Calea Bucureşti, fără să se înregistreze victime.
De asemenea, în localitatea Prejmer, Compania Electrica intervine pentru remedierea unor probleme apărute la alimentarea cu energie electrică, după ce un număr de cinci consumatori au rămas fără curent. Angajaţii de la Electrica intervin şi în localitatea Hurez, de lângă Făgăraş, pentru îndepărtarea unor fire căzute pe carosabil, a mai precizat sursa citată.
La Braşov a început să ningă de luni, ora 16.00., stratul de zăpadă măsurând, marţi dimineaţă, între 10 cm – în municipiul reşedinţă, şi peste 20 de cm, în zona Predeal, potrivit reprezentanţilor Salvamont din staţiune.