De acum încolo, oricine solicită autorizaţie de construcţie pentru locuinţe în municipiul Braşov este obligat să planteze pomi fructiferi, arbori sau arbuşti.
Judeţul Braşov devine astfel primul din România în care există o astfel de prevedere, transmite corespondentul Europa FM Cristina Nica.
Practic, hotărârea Consiliului Local Brașov care obligă dezvoltatorii şi constructorii să planteze pomi, arbori sau arbuşti pentru fiecare locuinţa pe care doresc să o ridice în oraş se aplică din această săptămînă.
Prima localitate în care a intrat în vigoare o prevedere similară este oraşul Ghimbav, unde hotărârea a fost aprobată din luna februarie a acestui an.
Programul denumit “Braşovul verde” are prevederi diferite, în funcţie de construcţia realizată. Cei care cer autorizaţie de construcţie pentru casă, că locuinţa unifamilială, vor trebui să planteze 3 pomi.
În cazul apartamentelor nou construite, dezvoltatorii vor trebui să planteze cateun pom pentru fiecare unitate locativă.
Pentru construcţiile mai înalte de două etaje, dezvoltatorii vor trebui să planteze minimum 20 de pomi sau arbori pentru fiecare1.000 de metri pătraţi construiţi.
În cazul halelor, hotărârea prevede obligativitatea plantării unei perdele de arbori pe tot perimetrul halei, exceptând căile de acces. Toţi cei care construiesc vor fi nevoiţi să facă dovadă faptului că au respectat hotărârea de consiliu local, în maximum 6 luni de la finalizarea construcţiei.
În caz contrar, aceştia sunt pasibili de amenzi de până la 1000 de lei, pentru persoanele fizice, şi de până la 3000 de lei, pentru persoanele juridice.
Fără să existe obligativitate, cei care se căsătoresc de acum încolo la Braşov sau cei care aduc pe lume un copil, vor putea plantă un pom pe domeniul public.