Confidenţialitate

BRAȘOV: Circulaţie feroviară închisă din cauza unui copac căzut

Circulaţia feroviară este întreruptă între Braşov şi Predeal, luni dimineaţă, începând cu ora 07.30, din cauza unui copac care a fost doborât de vântul puternic pe linia de contact.

Potrivit directorului regionalei CFR Braşov, Ioan Pintean,  un tren în faţa căruia a căzut copacul staţionează între Timişul de Sus şi Timişul de Jos, o garnitură la Predeal, alta în staţia CFR Dârste şi un tren la Braşov.

E vorba de trenuri regio şi interregio.

Doar un fir al celor două sensuri de mers este afectat, însă până la ridicarea copacului s-au închis ambele linii de circulaţie, spun reprezentanții Regionalei CFR Braşov.