La sfârșitul săptămânii trecute, rudele batrânei de 82 de ani au declarat-o dispărută pe aceasta și au lansat un apel de ajutor pe rețelele de socializare. Aparținătorii femeii spuneau că acesteia i se dispusese transferul de la Spitalul Județean Brașov către Spitalul Tractorul, cu o ambulanță. Femeia suferea de amnezie și a comunicat medicilor din Spitalul Tractorul că dorește să fie externată.
‘
Potrivit rudelor bătrânei, acesteia i s-a semnat de îndată externarea și a fost lăsată să plece în pijamale și în papuci din unitatea sanitară. Se pare că o infirmieră ar fi însoțit-o până la cel mai apropiat taximetru. Aparținătorii femeii au raportat la scurt timp dispariția acesteia la poliție, iar în acest caz au fost începute căutările. După mai bine de 48 de ore, femeia a fost găsită moartă pe un câmp de la marginea orașului.
‘
Potrivit polițiștilor, pe trupul acesteia nu au fost descoperite urme de violenţă, cel mai probabil decesul fiind provocat de frig. Cauza morții va fi stabilită clar abia în urma necropsiei. Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz, iar un alt demers asemănător este desfașurat și în cadrul unității medicale din care bătrâna a fost externată.