Un sistem piramidal care ar fi fost condus de omul de afaceri chilian atrage atenția asupra României în aceste zile. Foarte cunoscut în țara sa datorită afacerilor pe care le derula, dar și a numeroaselor apariții tv, Rafael Garay, a fost prins sâmbătă într-un mall din Brașov, după ce pe numele său fusese emis mandat internațional de arestare.
Sumele care se vehiculează în presa din Chile, apărute în urma denunţurilor mai multor companii care ar fi fost păcălite de omul de afaceri, ajung de la 100 de milioane de dolari până la două miliarde de dolari.
Autorităţile chiliene au primit inițial informaţii că miliardarul fugar s-ar afla în Franţa, Thailanda sau Olanda, însă la sfârşitul lunii septembrie acesta a fost depistat după ce ar fi depus o cerere pentru căsătorie cu o româncă la Ambasada Republicii Chile din Bucureşti.
Se pare că aceasta locuiește în continuare cu omul de afaceri, chiar în casa inchiriată din Brașov, unde miliardarul este arestat pentru 20 de zile.
În așteptarea documentelor pentru extrădare, locuința este flancată de la sfârșitul săptămânii trecute de jurnaliști chilieni, care transmit încontinuu în țara lor informații calde din România.