Confidenţialitate

BRĂILA: Un pedofil eliberat recent din închisoare a încercat să agreseze sexual un băiat de opt ani

Un pedofil eliberat recent din închisoare a încercat să agreseze sexual un băiat de opt ani. Incidentul s-a produs în scara unui bloc din municipiul Brăila, iar copilul a scăpat după ce mai mulți vecini au intervenit și l-au imobilizat pe agresor până la sosirea Poliției.

Incidentul s-a produs miercuri după-amiaza și a fost anunțat la numărul unic de urgență 112. Locatarii blocului în care s-a produs tentativa de viol l-au imobilizat pe pedofilul care încerca să agreseze un băiat de 8 ani.

În acest caz a fost deschis dosar penal.

„Incidentul s-a întâmplat miercuri, pe strada Celulozei din municipiul Brăila. Polițiștii au fost anunțați de un locatar. Locatarul a intervenit deoarece un bărbat de 37 de ani încerca să agreseze un copil. Bărbatul a fost prins de cetățeni și predat poliției. Ulterior a fost internat la spitalul de psihiatrie, iar azi (joi – n.r.) se reiau audierile. În acest caz a fost deschis dosar penal pentru corupere sexuală a minorilor”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IJ Brăila, Laura Belciugan.

Bărbatul acuzat de tentativă de viol asupra unui minor a fost eliberat recent din închisoare, unde a ispășit o pedeapsă de un an și jumătate, după ce, la sfârșitul anului 2017 a fost prins în tip ce agresa doi copii în Brăila. Aceasta nu a fost singura condamnare a brăileanului, care a mai fost în penitenciar pentru viol asupra unui minor, act sexual cu un minor sau furt.