Anchetatorii au deschis un dosar penal în cazul accidentului de circulație din județul Brăila, în urma căruia doi polițiști au murit, arși de vii, în mașina de serviciu.
Procurorii cer o expertiză privind starea tehnică a autospecialei de poliție care a luat foc la Șuțești, marți seara, pe Drumul Judeţean 221.
Ministerul de Interne susține că vehiculul avea anul de fabricație 2018 și toate reviziile tehnice erau la zi.
Sindicaliștii din Poliție susțin că mașinile sunt echipate minimal, fiind nesigure.
Cei doi polițiști, un bărbat și o femeie, lucrau la Secția Ianca.
- Emanuela Turcu