Bradul de Crăciun amplasat în fața Primăriei Aradului a devenit ținta a sute de ironii și critici din cauza coroanei rare și a ramurilor care par uscate.
Așa ca autoritățile au început să-l despodobească pentru a-l schimba în următoarele zile, fără alte costuri suplimentare.
Unii dintre arădenii care și-au exprimat punctul de vedere asupra bradului nu s-au ferit nici să spună că ar fi cel mai urât brad pus în ultimii 30 de ani în centrul oraşului.
Alți internauți fac aluzie la profesia de bază a primarului din Arad, Călin Bibarț, care este inginer silvic, așa că au scris că bradul arată așa pentru că edilul șef are grijă de pădure.
Sunt și oameni care au scris că bradul pare a fi la mâna a doua, iar unii se întreabă și când va sosi și restul din brad.
Seara, când miile de beculeţe care decorează pomul înalt de peste 20 de metri sunt aprinse, nu se observă coroana rară, însă oamenii au remarcat că ziua “se vede prin brad”, dar şi faptul că pare parţial uscat, așa că, pentru comparație, mulţi au postat fotografii cu brazii de Crăciun din alte oraşe.
Conform unor informații, autoritățile au început să despodobească bradul, care ar urma să fie schimbat în următoarele zile.
Iluminatul festiv din brad a fost pornit pe data de 3 decembrie iar în tot orașul primăria a amplasat 11 brazi.
- Ciprian Boitiu