Confidenţialitate

Botoșani: Petrecere cu manele într-un centru de vaccinare. Angajații au fost dați afară

O petrecere în pauza de prânz într-un centru de vaccinare din Botoșani i-a costat pe câţiva asistenţi medicali pierderea locului de muncă.

Primăria, instituție cu care aceștia aveau contract, a aflat despre distracţie de pe reţelele de socializare, unde asistenţii au postat filmuleţe în timp ce dansau îmbrăcaţi în combinezoane.

În filmările postate pe TikTok, apar două asistente taie pâine şi pregătesc o gustare pentru masa de prânz, iar un asistent jonglează cu o minge de basket. Acesta dansează prin sala în care se văd pe fundal cabinele de vaccinare, iar la un moment dat apare îmbrăcat cu costum de protecţie şi cu trei trandafiri în mână.

De asemenea o asistentă mimează versurile unei melodii, se roagă, arată spre o sticlă cu dezinfectant şi apoi arată un semn obscen.

Pentru distracţia din pauza de masă, asistenţilor li s-a desfăcut contractul de muncă pe care-l aveau cu Primăria, pentru Centrul de vaccinare, a declarat la Europa FM primarul Cosmin Andrei:

S-a luat decizia încetării colaborării cu doi asistenți și un registrator care apăreau în imaginile pe care le-am văzut, nu au dat dovadă de o etică a muncii și de un respect pentru meseria lor.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

O verificare va fi făcută şi de Ordinul Asistenţilor Medicali, a mai precizat primarul.
De asemenea, Centrul Naţional de Vaccinare a transmis că „nu încurajează activitățile sau atitudinile care aduc atingere procesului de vaccinare la nivel național”.

 

Foto/ captură TikTok