Confidenţialitate

Botoșani: Anchetă la Spitalul Județean, după ce o mamă internată cu copilul său la secția Pediatrie a publicat imagini cu gândaci în salon | VIDEO

Verificări la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, după ce o femeie internată cu copilul ei la secția de Pediatrie a observat gândaci în salon. Femeia a cerut să fie lăsată să plece acasă împreună cu copilul ei. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani a început acum o achetă.

Ce spun reprezentanții spitalului

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

O mamă internată cu copilul ei în secția de Pediatrie a Spitalului Județean din Botoșani a observat gândaci în salon, dar și multă mizerie și rugină, iar despre condițiile de la baie spune că erau dezastruoase. A filmat totul și a publicat imaginile pe rețelele de socializare, apoi a anunțat personalul medical.

Tânăra a povestit că medicii și asistentele i-au cerut să șteargă imaginile de pe internet, apoi au decis să o mute în alt salon, alături de alți pacienți internați cu afecțiuni digestive, așa cum era și copilul său care venise la spital cu stări de vomă.

Managerul Spitalului, Monica Adăscăliției a spus că situația apărută la Pediatrie e regretabilă și că în salon se făcuse dezinsecție în urmă cu o săptămână, potrivit agenției de știei Agerpres. Monica Adăscăliței a precizat că mama a plecat acasă cu copilul pe propria răspundere și că în corpul de clădire unde au fost observați gândaci s-a făcut deja o nouă dezinsecție.

Direcția de Sănătate Publică Botoșani face în prezent verificări.

Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani a mai fost în centrul unui scandal anul trecut, când o tânără de 26 de ani, însărcinată, care avea dureri și sângera a murit în așteptarea unui medic care să o consulte.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: 19 kg de bijuterii au fost descoperite în bagajul de mână al unei femei, pe Aeroportul Henri Coandă | AUDIO, FOTO