În timpul atacurilor au fost ucise trei persoane, inclusiv un copil, și 264 au fost rănite în 15 aprilie 2013 când două bombe artizanale au explodat la un interval de 12 secunde în mijlocul mulțimii adunată la linia de sosire a competiției, la care participau mii de persoane. Dublul atac le-a amintit americanilor de atentatele de la 11 septembrie. Este așteptat ca procesul să dureze cel puțin trei luni în care va stârni amintiri încă dureroase. Djohar Țsarnaev a pledat nevinovat, pe 10 iulie. Acesta va fi singurul la proces. Fratele său mai mare Tamerlan, în vârstă de 26 de ani, pe care apărarea îl va prezenta drept creierul atacurilor pe care frații le-au pregătit aparent singuri, a fost ucis patru zile după atentate, în timpul unei confruntări violente cu poliția. Djohar Țsarnaev a fost arestat la câteva ore după moartea fratelui său. Era ascuns într-o barcă, din suburbiile Bostonului. El a fost rănit grav în timpul operațiunii.