Premierul britanic Boris Johnson a prezentat scuze în Parlament pentru ca a participat la o petrecere în grădina reşedinţei sale oficiale, în timpul primului lockdown determinat de pandemie.
Gestul premierului a stârnit furia opiniei publice, iar unii parlamentari din opoziţie dar si din partidul premierului au spus că Boris Johnson ar trebui să demisioneze.
“Înţeleg furia oamenilor atunci când văd că nici măcar în Downing Street regulile nu sunt respectate de cei care le fac”, a spus Boris Johnson în Parlament.
Premierul regretă cele întâmplate și declară că a crezut că întâlnirea de pe 20 mai 2020 era o reuniune de muncă.
“M-am dus în grădină pentru a mulţumi staffului, iar după 25 de minute m-am întors în birou pentru a lucra în continuare. Ar fi fost mai bine să îi trimit acasă și să găsesc o altă formă de a le mulțumi”, a adăugat el.
“Apărarea sa, care constă în a spune că nu ştia că era o petrecere este atât de ridicolă, încât insultă opinia publică britanică”, a declarat liderul opoziţiei laburiste, Keir Starmer, care l-a acuzat pe Johnson că minte şi i-a cerut demisia.
Chiar si unii membri ai Partidului Conservator, formațiunea premierului, au afirmat că el ar trebui să renunţe la post dacă se va stabili că a încălcat regulile impuse pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.
În mai 2020, britanicii nu se puteau întâlni decât cu o singură persoană în afara locuinţei, cu condiţia păstrării distanţei de doi metri, iar barurile şi restaurantele erau închise.
Conform presei britanice, secretarul particular al lui Boris Johnson e cel care a chemat la petrecere circa 100 de persoane.
”Haideţi să ne întâlnim începând cu ora 18:00, veniţi cu propria băutură”, se încheia invitatia transmisa prin e-mail. Acest caz ar putea face obiectul unei anchete a poliției.
Autor: Adriana Sârbu
Citește și: Marea Britanie a aprobat Paxlovid, medicamentul anti-Covid produs de Pfizer