Confidenţialitate

Bookfest 2020, anulat

Programată în perioada 27-31 mai, cea de-a XV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest a fost anulată, anunţă organizatorii.

“Consiliul Director al Asociaţiei Editorilor din România a luat act, în şedinţa on-line din 06 aprilie 2020, de anunţul Preţedintelui României cu privire la prelungirea stării de urgenţă pentru încă 30 de zile, până la jumătatea lunii mai 2020. Înţelegem pe deplin motivele care stau la baza acestei decizii şi ne exprimăm dorinţa ca această criză sanitară să se încheie cât mai curând. Având în vedere această situaţie, precum şi preocuparea legitimă pentru integritatea fizică a vizitatorilor şi expozanţilor, ne vedem nevoiţi să anulăm cea de-a XV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, programată în perioada 27-31 mai 2020”, se precizează într-un comunicat.

“O sărbătoare a cărţii are în centrul său bucuria împărtăşită în jurul cuvântului tipărit şi al autorilor acestuia şi nu putem permite ca un astfel de eveniment să fie umbrit de vreun risc sanitar pe care îl putem evita. Mulţumim tuturor iubitorilor de carte ce fac posibilă existenţa Salonului Internaţional de Carte Bookfest şi sperăm să ne putem reîntâlni, în condiţii normale, la următoarele ediţii Bookfest”, adaugă AEP.

Salonul de Carte Bookfest are ediţii locale la Timişoara, Cluj-Napoca, Tîrgu Mureş, Braşov şi Chişinău