Confidenţialitate

Bonurile fiscale din 28 noiembrie, în valoare de 538 de lei, sunt câștigătoare la loterie

Bonurile fiscale în valoare de 538 lei emise la data de 28 noiembrie sunt câștigătoarele extragerii organizate – în această seară – de Ministerul Finanțelor.

Cererile pentru revendicarea premiilor pot fi depuse, începând de mâine, la sediile ANAF din țară.

Cel mult 100 de câștigători vor împărți milionul de lei, cât este fondul lunar de premiere. În cazul în care numărul este mai mare, se organizează o selecție suplimentară.

La extragere au participat toate bonurile fiscale emise în perioada 1-31 noiembrie, fără să fie necesară înregistrarea prealabilă a acestora într-o bază de date.

Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale în original, alături de copia actului de identitate și de o cerere.

Un bon fiscal este considerat câștigător doar dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat, precum logotipul și seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data și ora emiterii precum și numărul de ordine.