Confidenţialitate

Bombardamentele din Fâșia Gaza, anchetate de ONU

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a lansat, joi, o anchetă internaţională privind atingeri aduse drepturilor omului în teritoriile palestiniene ocupate şi în Israel din aprilie, dar şi asupra ”cauzelor profunde” ale tensiunilor israeliano-palestiniene, relatează France Presse.

Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului a susţinut în faţa forului, întrunit în sesiune extraordinară, că recentele atacuri israeliene asupra Gaza pot constitui crime de război ”dacă se dovedeşte” că civilii au fost loviţi ”fără deosebire”.

Michelle Bachelet a indicat că nu deţine dovezi ale prezenţei unor grupuri armate sau ale unei acţiuni militare în clădiri vizate de Israel în Gaza.

Bachelet a subliniat, de asemenea, că tirurile de rachetă lansate de mişcarea islamistă palestiniană Hamas “nu fac distincţie între obiectivele militare şi civile şi, prin urmare, utilizarea lor constituie o încălcare clară a dreptului internaţional umanitar”.

Reuniunea, care s-a axat pe atingeri aduse drepturilor omului în teritoriile palestiniene ocupate, inclusiv în Ierusalimul de Est, şi Israel, a fost organizată la cererea Pakistanului, în calitate de coordonator al Organizaţiei de Cooperare Islamică, şi a autorităţilor palestiniene.

O rezoluţie adoptată cu 24 de voturi pentru, 9 împotrivă şi 14 abţineri lansează o ”comisie de anchetă internaţională independentă şi permanentă” pentru a examina încălcări ale dreptului umanitar internaţional şi ale drepturilor omului care au dus la recentele tensiuni israeliano-palestiniene.

În perioada 10-21 mai, 254 de palestinieni au fost ucişi în atacuri israeliene în Fâşia Gaza, printre care 66 de copii şi combatanţi, potrivit autorităţilor locale. În Israel, tirurile de rachete din Gaza au ucis 12 persoane, inclusiv un copil, o adolescentă şi un soldat, potrivit poliţiei.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a denunţat deschiderea de către Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a unei anchete internaţionale privind atingeri aduse drepturilor omului în teritoriile palestiniene ocupate şi în Israel, relatează AFP.

“Decizia ruşinoasă de astăzi este un nou exemplu al obsesiei flagrante anti-israeliene a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului”, a declarat premierul Netanyahu, potrivit unui comunicat.

De cealaltă parte, Ministerul palestinian de Externe a salutat o decizie “care promovează … protecţia drepturilor omului pentru palestinieni”. Mişcarea islamistă Hamas a salutat, de asemenea, deschiderea unei anchete privind “încălcările israeliene în teritoriile palestiniene”.