Confidenţialitate

Bolojan vrea concedieri la CJ Bihor

Nou preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan a declarat, marţi, că le va propune consilierilor o reducere de personal.

În opinia sa, organigrama actuală a instituţiei este mult prea încărcată, iar multe dintre persoanele angajate în instituţie nu aveau “obiectul muncii”.

În plus, din cauza supraaglomerării nu există spaţiu corespunzător în birouri.

Potrivit potralului ebihoranul.ro, de la 1 decembrie, din 174 de persoane angajate în prezent vor mai rămâne doar 88, iar dacă pe un post vor fi doi candidaţi se va susţine examen.

“La Consiliul Judeţean trebuie să facem din mers două lucruri: pe de o parte o schimbare de curs, o nouă orientare care să însemne reorganizarea activităţii instituţiei, aşa încât să economisim banii bihorenilor, stoparea rispiei şi orientarea CJ spre bihoreni, în paralel cu încercarea de a face tot ce ţine de noi pentru dezvoltarea economică a judeţului şi creşterea nivelului de trai al bihorenilor”, a declatat Ilie Bolojan.

“Cu toate supărările, se va dovedi că în perioada următoare Consiliul Judeţean va funcţiona mai bine cu jumătate din personal”, a mai spus șeful CJ Bihor.