Persoanele cu boli grave și femeile însărcinate ar putea fi exceptate de taxa de 10 % pe concediu medical – contribuția la Asigurările de Sănătate impusă de Guvern de la 1 ianuarie. Astăzi, Guvernul ar urma să renunțe la „taxa pe boală” pentru câteva categorii, dar în continuare va menține taxa de 10 procente pentru restul persoanelor care își vor lua astfel de concedii. Explicația venită azi de la premier: „Descurajez abuzul de concedii medicale”.
Premierul Marcel Ciolacu: „Trebuie să descurajăm abuzul de concedii medicale nejustificate”
Șefii de la Finanțe și Sănătate au misiunea să rezolve problema contribuției la Sănătate de 10% – aplicată pentru perioada concediului medical – astfel încât persoanele cu boli grave să fie exceptate – spune șeful Guvernului.
„Vreau să stabilim astăzi cu domnul ministru al Sănătății și cu domnul ministru al Finanțelor o foaie de parcurs în privința rezolvării concediilor medicale pentru pacienții cu boli grave și femeile însărcinate”, a declarat premierul la începutul ședinței de Guvern.
Contribuția rămâne, însă, pentru restul categoriilor. Guvernul speră să scadă numărul de concedii medicale.
„Descurajați și trebuie să descurajăm abuzul de concedii medicale nejustificate, însă este nevoie de o clarificare legislativă în sprijinul celor aflați în situațiile în care acest tip de concediu este obligatoriu”, a adăugat prim-ministrul.
Pasul înapoi era cerut cu insistență în ultimele săptămâni.
Vasile Barbu, președintele Asociației pentru protecția pacienților: „În ortopedie, cel puțin, sunt foarte mulți pacienți care aveau nevoie de concedii medicale”
„S-a acționat ca țațele. Numai limbajul… mi-aduc aminte de limbajul utilizat de premier, că, vezi Doamne, sunt prea multe concedii medicale. Sunt medici din ambulatoriu care, oricum, la o boală cronică gravă trebuie să-i dea. Au fost oameni cu accidente vasculare, cardiacii, cu insuficiență cardiacă, BPOC – boli pulmonare obstructive cronice”, a spus președintele Asociației pentru protecția pacienților, Vasile Barbu.
Reprezentanții pacienților au prezentat numeroase exemple cu situații în care concediile medicale sunt absolut necesare.
„După ce vrea internare, știți foarte bine că se acordă un concediu medical de minimum 7 zile. În ortopedie, cel puțin, sunt foarte mulți pacienți care aveau nevoie de concedii medicale. Iată, cei cu protezele de șold, cei cu protezele de genunchi”, a mai precizat Vasile Barbu.
Sursa foto: Gov.ro