Cu ocazia Zilei Internaţionale a Bolii Celiace numită și intoleranţă la gluten, Centrul de Management pentru Boala Celiacă şi Asociaţia Română pentru Intoleranţa la Gluten trag un semnal de alarmă pentru conștientizarea și înțelegerea acestei afecţiuni.
Boala celiacă sau intoleranţa la gluten este o afecţiune autoimună declanșată de ingestia de gluten, adică proteina din grâu, secară și orz, la indivizi predispuși genetic. Intoleranţa la gluten afectează aproximativ 1% din populație şi poate debuta la orice vârstă începând cu perioada copilăriei. Consumul de gluten de către persoanele intolerante duce la apariţia de leziuni la nivelul intestinului subţire, condiţie numită enteropatie glutenică.
Boala celiacă afectează și alte sisteme şi organe precum sistemul nervos central, sistemul osteoarticular, pielea, ficatul sau sistemul reproducător.
Glutenul este întâlnit nu numai în preparatele alimentare, dar și în medicamente, suplimente nutriţionale sau chiar şi produse cosmetice, ceea ce impune o atenție sporită din partea celor cu boală celiacă.
Manifestările pot aparea la orice vârstă şi sunt foarte variate, de la oboseală neexplicată sau tulburări ale tranzitului intestinal, la sindrom de malabsorbție important, statură mică, anemie, balonare și dureri abdominale recurente. Aftele bucale pot fi și ele semen ale bolii celiace, precum și scăderea în greutate, depresia, erupții pe piele, dureri articulare sau spasme musculare. Și avorturile recurente sau infertilitatea pot apărea în boala celiacă.
Unele persoane cu intoleranță la gluten pot fi asimptomatice. Este necesară supravegherea evoluției bolii prin consultații regulate la medicul gastroenterolog și efectuarea mai multor biopsii ale mucoasei intestinale și dozarea unor anticorpi.