Este un instrument folosit de BNR în lupta cu inflația în creștere. Banca Centrală încearcă astfel să mențină inflația sub 10%.
La finalul anului trecut, inflația a ajuns la 8,2% iar specialiștii se așteaptă în continuare la o creștere. Asta însemnă prețuri mai mari. Creșterile vin pe fondul majorării costurilor cu energia electrică și gazele naturale.
În ianuarie, Banca Centrală a crescut dobânda cheie la 2%. Acum, la o lună diferență o va majora din nou, la 2,25%, este așteptarea analiștilor economici. Este un instrument care va scumpi creditele noi pentru a stopa din consum, dar există riscul ca investițiile să scadă.
Florin Cîțu, președintele PNL, într-o interveție la postul de televiziune B1Tv:
„Banca Centrală, bineînțeles, prin instrumentele pe care le are și asta este dobânda, prețul banilor, poate ușor-ușor să scumpească prețul banilor, asta este o variantă. Bineînțeles că guvernul poate să ajute prin două căi: 1 – să mențină deficitul bugetar redus sau să-l reducă și 2 – să investească. Prețurile vor scădea în România și vom avea o dinamică scăzută doar atunci când economia se extinde, când ai mai multă competiție.”
Între timp, indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care sunt calculate ratele la creditele în lei luate înainte de mai 2019, crește de la o săptămâna la alta. A ajuns la 3,22% marți.
Specialiștii se așteaptă ca până la finalul anului să atingă 4%.
Autor: Mihai Bucureșteanu