Într-o declarație de presă, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a făcut mai multe precizări în legătură cu acuzațiile aduse instituției într-o emisiune a postului Antena 3.
Concret, în urmă cu două zile, senatorul ALDE Daniel Zamfir a transmis Băncii Naţionale a României că trebuie să decidă ca ROBOR să se calculeze în funcţie de tranzacţiile care se fac, susţinând că indicele la care sunt calculate ratele românilor cu credite în lei este “trucat” printr-o întelegere între băncile comerciale cu “ştiinţa şi implicarea” directă a BNR.
“Obiectivul meu urgent este ca Banca Națională prin pârghiile pe care le are să intervină pentru ca acest mecanism trucat de calculare a ROBOR-ului să înceteze. Are pârghiile ca la prima ședință a Consiliului de Administrație să schimbe regulamentul”, a spus Daniel Zamfir, în emisiunea de la Antena 3. Acestea sunt însă doar ultimele declarații dintr-o serie începută în urmă cu aproximativ o săptămână, la același post de televiziune.
Pe lângă respingerea acuzațiilor, BNR explică mecanismele din spatele ratelor interbancare, prin intermediul unui comunicat de presă transmis de purtătorul de cuvânt al instituției.
Comunicatul integral al BNR:
Domnul senator Daniel Zamfir și domnul avocat Gheorghe Piperea au început din data de 13 ianuarie a.c., la postul de televiziune Antena 3, un atac la reputația Băncii Naționale a României prin proferarea unor acuzații fără fundament, bazate pe neadevăruri și neînțelegeri grave legate de implicarea BNR în piețele financiare interbancare.
Deși reprezentanții BNR au răspuns, subliniind prin intervenții publice neclaritățile și neadevărurile exprimate, domnul senator a continuat să propage acuzațiile respective, fără niciun amendament. În consecință, sunt necesare mai multe precizări:
Piața financiară interbancară (monetară, valutară), înființată în 1995, este un canal esențial prin care se transmite politica monetară, atributul exlusiv al BNR, consacrat prin lege. Prin stabilirea ratei dobânzii de politică monetară, BNR definește și culoarul de variație a dobânzilor pe piața interbancară, în scopul îndeplinirii obiectivului său fundamental, asigurarea stabilității prețurilor pe termen mediu. Ratele dobânzilor interbancare îndeplinesc, în consecință, un rol vital în configurarea politicii monetare.
Indicii de referință ROBOR (inițial numiți BUBOR la înființarea pieței) au fost stabiliți pentru transparentizarea și definirea tendințelor și a eficienței politicii monetare, precum și a corelațiilor vitale cu piața valutară. Cele 8 referințe din această piață (overnight, o zi, o săptămână, o lună, trei luni, șase luni, nouă luni, 12 luni) sunt calculate într-o platformă independentă pe baza cotaţiilor afişate de către băncile comerciale la scadențele respective.
BNR monitorizează respectarea regulilor de funcționare a pieței. Toate așa-zisele probleme invocate de domnul senator Zamfir în legătură cu pretinse manipulări ale pieței sau trucări ale indicilor au fost tranșate clar și explicit prin comunicatul recent al Asociației Piețelor Financiare și
comunicatul Consiliului Concurenței sau prin intervenții ale BNR.
În consecință, nu există nicio justificare rațională de a răspunde afirmativ solicitării domnului senator Daniel Zamfir pentru a anula sau schimba regulamentul de funcționare a pieței, regulament care respectă toate standardele internaționale, după cum confirmă Asociația Piețelor Financiare.
Această piață interbancară a contribuit, la rândul său, la obținerea statutului de economie de piață funcțională, condiție obligatorie pentru aderarea României la Uniunea Europeană.
Domnul senator Daniel Zamfir se adresează greșit Băncii Naționale a României atunci când încearcă să pună în discuție așa-zisele probleme în loc să se adreseze direct celor care operează pe piață. Mai mult, abia prin OUG 50/2010 referința ROBOR a fost preluată ca parte explicită și transparentă în structura ratelor la credite.
A fost aleasă scadența la 3 luni (care atunci era de 6,84%), pentru că a fost considerată relevantă ca urmare a volatilității relativ reduse, a valorii de semnal și pentru a oferi suficientă predictibilitate în relația dintre bănci și debitori.
Decizia alegerii acestei referințe nu a aparținut BNR. Dacă domnul senator Daniel Zamfir crede că nivelul ROBOR de 3% este împovărător (deși este la mai bine de jumătate din nivelul la care era când a fost ales ca reper), poate propune o altă referință, cu toate consecințele de rigoare.
Totodată, după cum clarifică și comunicatul Asociației Piețelor Financiare, cifra invocată în public de domnul senator Daniel Zamfir, cea a tranzacțiilor din 17 ianuarie 2019 (de 1,56%), nu reprezintă altceva decât media tranzacțiilor ROBID – ROBOR pe termen scurt, pentru o zi cu o lichiditate mare, dar care nu caracterizează tranzacțiile pe durată mai lungă de timp (cum e ROBOR la 3 luni), în zilele cu lichiditate mică.
De exemplu, pentru ziua de ieri, 21 ianuarie a.c., această cifră este 2,39%, ceea ce subliniază încă o dată volatilitatea indicilor ROBOR pe termen scurt.
Aceasta nu înseamnă că se anticipează o prognoză într-un sens sau altul, variațiile de lichiditate fiind determinate pe termen scurt de operațiunile Ministerului de Finanțe (încasări de taxe și impozite sau plăți de salarii și pensii), după cum guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a explicat de nenumărate ori.
BNR este deschisă la dialog și la conlucrare cu toate instituțiile statului, în limitele mandatului său definit de lege și ale decenței interlocutorului. Dar orice dialog, orice proces de comunicare trebuie să pornească de la probleme reale și trebuie să se bazeze pe înțelegerea corectă și onestă a situației. Din păcate, asistăm la același atac dezlănțuit cu acuze extrem de grave, fără probe, proferate în public din partea domnului senator Daniel Zamfir și a avocatului Gheorghe Piperea, care, potrivit domnului Zamfir, este autorul tuturor inițiativelor legislative promovate de acesta în Parlament. Un dialog real este binevenit atunci când cei implicați pot contribui cu clarificări, dar nu și atunci când este deturnat pentru a întreține artificial o stare de confuzie.