Confidenţialitate

BNR menţine rata anuală a dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25%

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, în şedinţa de luni, menţinerea ratei anuale a dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25%.

”În şedinţa de astăzi, 15 martie 2021, pe baza evaluărilor şi a datelor disponibile în acest moment, precum şi în condiţiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25 la sută pe an; totodată, a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 0,75 la sută pe an şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) la 1,75 la sută pe an. De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit”, potrivit unui comunicat.

”Deciziile CA al BNR vizează menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu corespunzător ţintei staţionare de inflaţie de 2,5 la sută ±1 punct procentual, într o manieră de natură să susţină redresarea activităţii economice în contextul procesului de consolidare fiscală, şi în condiţii de protejare a stabilităţii financiare”, adaugă Banca Națională.

Consiliul de administraţie al BNR a aprobat calendarul şedinţelor CA al BNR pe probleme de politică monetară. Următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 12 mai 2021.