Confidenţialitate

BNR a decis menținerea ratei de politică monetară la 1,50% pe an

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, în ședința de joi, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,50% pe an, stabilit la începutul lunii august.

Atunci, BNR a decis reducerea ratei de politică monetară de la 1,75% la 1,50%.

De asemenea, Consiliul de Administrație al BNR a mai hotărât joi menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,00 la sută pe an și a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) la 2,00 la sută pe an.

Totodată, în ședința de joi s-a decis reducerea ratei rezervei minime obligatorii pentru pasivele în valută ale instituțiilor de credit la nivelul de 5% de la 6%, începând cu perioada de aplicare 24 noiembrie -23 decembrie 2020, dar și menținerea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei la nivelul de 8%.