Confidenţialitate


Blue Air anunță că va returna banii pentru zborurile anulate doar dacă un presuspus investitor va cumpăra compania


Blue Air anunță că va returna banii pentru zborurile anulate doar dacă un presuspus investitor va cumpăra compania

Blue Air anunță că toți pasagerii care au cumpărat bilete la zborurile anulate își vor primi banii înapoi doar dacă un presuspus investitor va cumpăra compania și nu menționează nimic despre reluarea zborurilor.

Blue Air precizează doar că 230.000 de persoane sunt afectate de anularea curselor în perioada 6 septembrie – 9 octombrie.

Într-un comunicat de presă, reprezentanții Blue Air susțin că acționarii sunt în discuții cu doi potențiali investitori.

Rambursarea tuturor sumelor datorate pasagerilor depinde de reluarea operațiunilor, dar un factor esențial este aportul în numerar adus de unul dintre cei doi posibili investitori, se precizează în document.

Compania low cost mai menționează că aeroporturile străine și furnizorii de combustibil acceptă colaborarea doar cu plata în avans a serviciilor.

Celor 230.000 de pasageri care au achiziționat bilete la zborurile anulate, Blue Air le-a prezentat 3 opțiuni: reprogramarea călătoriei la următorul zbor disponibil, rambursarea banilor sau rambursarea în portofelul electronic, pentru care Blue Air oferă un bonus de 25% din valoarea biletului.

În acest ultim caz, sumele vor putea fi folosite în vederea achiziționării de bilete imediat ce va începe procesul de vânzare a companiei, susține Blue Air.

Citește și: Ministerul Transporturilor a primit 5 milioane de lei pentru repatrierea românilor afectaţi de suspendarea curselor Blue Air | AUDIO

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria