Vineri, considerată Black Friday, între orele 00.00 – 23.59, cei interesaţi pot achiziţiona online, de pe www.BILETOO.ro şi www.BLT.ro, bilete la oricare din evenimentele afişate, cu reduceri cuprinse între 20% şi 75%, iar între orele 9.00 – 22.00 şi din reţeaua magazinelor din Biletoo.
Organizatorii promit pentru Black Friday reduceri între 20% şi 75% la peste 50 de concerte, spectacole şi piese de teatru.
În mod tradiţional, ‘Black Friday’ este cunoscută drept ziua în care se fac cele mai multe cumpărături din tot anul.
Numele dat acestei zile, la început în Philadelphia, înainte de 1966, când este consemnat într-un articol, nu a avut însă mereu o conotaţie pozitivă. ‘Black Friday’ este un nume dat de Departamentul de poliţie din Philadelphia unei zile mai puţin plăcute pentru această instituţie, având în vedere că avea de gestionat blocajele în trafic şi aglomeraţia de pe trotuare de la primele ore ale dimineţii până seara târziu şi că această ‘febră a cumpărăturilor’ a fost presărată şi cu acte de violenţă şi alte incidente.
Ulterior termenului ‘Black Friday’ i-a fost atribuită altă semnificaţie, ţinând de contabilitatea primară, făcută de mână la acea vreme. Conturile cu sold negativ erau scrise cu roşu pentru a fi deosebite de cele cu sold pozitiv, scrise cu negru. Cumpărăturile din a doua zi după Ziua Recunoştinţei îi ajutau pe comercianţi să ‘iasă din roşu’, conturile lor trecând ‘pe plus’ şi putând fi scrise cu negru, de unde denumirea de ‘vinerea neagră’.