Un pădurar din judeţul Bistriţa-Năsăud este cercetat pentru fals intelectual după ce a emis un aviz folosit de un tânăr pentru a transporta material lemnos tăiat ilegal.
El a fost depistat de poliţişti în timpul unei acţiuni pe linie silvică de la sfârşitul săptămânii trecute, desfăşurată pe Valea Ilvelor.
În timpul aceleiaşi acţiuni de pe Valea Ilvelor, la care a participat şi Serviciul Acţiuni Speciale, a fost depistată o altă autoutilitară ce aparținea unei societăţi comerciale din comuna Lunca Ilvei, care transporta de asemenea material lemnos fără documente legale.
„În urma verificărilor de specialitate efectuate, s-a constatat că societatea în cauză a transportat material lemnos în mod repetat în baza aceluiaşi aviz de însoţire. Societatea comercială a fost sancţionată contravenţional conform Legii 171/2010 cu amendă în valoare de 10.000 lei. Totodată, cantitatea de 2,4 mc de material lemnos, respectiv autoutilitara folosită la săvârşirea contravenţiei au fost confiscate”, precizează IPJ Bistriţa-Năsăud.
Materialul lemnos confiscat din cele două autoutilitare a fost estimat la peste 1.500 lei, în timp ce amenzile aplicate au fost în valoare totală de 10.290 lei.