Confidenţialitate

Biserica Greacă din Galați – spartă de hoți

O biserică monument din centrul Galațiului a fost călcată de hoți, noaptea trecută. Din lăcașul de cult a fost furată cutia milei plină cu câteva sute de lei.

Biserica se află la doi pași de o secție de poliție – după cum transmite corespondentul Europa FM, Emanuela Turcu.

Inițial, informația potrivit căreia Biserica Greacă a fost călcată de hoți a apărut pe un site de socializare, postată de un apropiat al lăcașului de cult, care a lucrat la restaurarea acestuia.

Bărbatul susținea că hoții ar fi forțat ușa de la intrarea în biserică și un grilaj din fier, după care ar fi sustras cutia milei cu mai mult de 500 de lei în ea.

Informația a fost confirmată de Poliție. În urma cercetării la fața locului s-a stabilit că hoții au intrat prin efracție în Biserica Greacă și au furat cutia milei cu 600 de lei în ea.

În caz a fost deschis un dosar de cercetare penală privind infracțiunile de furt calificat și distrugere, însă autorii faptelor sunt, deocamdată, necunoscuți.

Biserica Greacă, prădată de hoți, se află în plin centrul Galațiului, la mai puțin de 100 de metri în fața Secției 1 de poliție, ale cărei ferestre dau fix spre lăcașul de cult. În urmă cu o lună, o altă biserică din centrul orașului a fost călcată de hoți. Modul de operare pare a fi identic.

Spărgătorii au furat din Biserica Buna Vestire bani din cutia milei și de la standul de lumânări.