Biroul Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 București a transmis un comunicat de presă în care explică cine sunt persoanele care intră în încăperea cu sacii de vot.
Persoana care caută printre saci face parte din personalul tehnic auxiliar al Biroului Electoral Sector 1 și lucrează în cadrul Primăriei Sector 1, fiind desemnată în această calitate, transmite Biroul Electoral.
În imaginile prezentate publicului, apare președintele Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 care, împreună cu președintele secției de votare, au intrat în cameră pentru a ridica sacul care conține semnăturile votanților.
Alături de aceștia se aflau și reprezentanți USR-PLUS, care au solicitat să participe la procedură, cerere admisă de către președinte tocmai pentru a se asigura transparența procesului electoral.
Activitățile desfășurate în interiorul încăperii au avut ca obiect exclusiv ridicarea unui sac care conținea lista cu semnăturile votanților, transmit reprezentanții Biroului.
În această dimineață, și Jandarmeria a făcut precizări despre acest caz: “Accesul în încăperea din Biroul Electoral al Sectorului (BES) 1 unde sunt depozitate materiale electorale este permis doar cu acordul preşedintelui BES, iar incinta este luată în protecţie după sigilare”.
Comunicatul emis de Biroul Electoral al Sectorului 1:
Având în vedere informațiile și imaginile apărute în spațiul public, prin care se induce ideea că membri ai Birorului Electoral al Circumscripției Electorale Sector1 ar fi facilitat sustragerea din încăperea securizată a unor saci cu voturi, întreaga prezentare în spațiul public începând cu seara zilei de 30.09.2020 fiind denaturată în scopul inducerii în eroare a publicului,vă aducem la cunoștință următoarele: (…)
Accesul în încăperea în care sunt depozitate materialele electorale se face doar la cererea președintelui sau a locțiitorului Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1, jandarmul întocmind de fiecare dată un proces-verbal de predare-primire a încăperii.
În imaginile prezentate publicului, imagini filmate în noaptea de 28/29.09.2020, apare președintele Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 care, împreună cu președintele secției de votare, au intrat în cameră pentru a ridica sacul care conține semnăturile votanților.
Alături de aceștia se aflau și reprezentanți USR-PLUS, care în conformitate cu dispozițiile art. 98 alin. 4 din Legea nr. 115/2015, au solicitat să participe la procedură, cerere admisă de către președintetocmai pentru a se asigura transparența procesului electoral.
Activitățile desfășurate în interiorul încăperii au avut ca obiect exclusiv ridicarea unui sac care conținea lista cu semnăturile votanților, sac care a fost înmânat președintelui secției de votare. Ulterior, semnăturile de pe listele electorale au fost numărate din nou de către președintele secției de votare, sub coordonarea unui membru al Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1, pentru a verifica dacă acestea coincid cu semnăturile notate pe procesul-verbal de consemnare a rezultatelor votării, conform dispozițiilor art. 6 din hotărârea nr. 98 din 15.09.2020 a Biroului Electoral Central.
Persoana care apare în imagini căutând printre saci face parte din personalul tehnic auxiliar al Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 și lucrează în cadrul Primăriei Sector 1, fiind desemnată în această calitate în conformitate cu dispozițiile art. 121 alin. 22 din Legea 115 din 2015.
Facem precizarea că la secțiile de votare unde au fost constatate probleme, s-a procedat fie la renumărarea buletinelor de vot, fie la renumărarea semnăturilor alegătorilor sau a buletinelor de vot anulate, pentru a se verifica dacă datele consemnate în procesul-verbal reflectă realitatea, în conformitate cu prevederile hotărârii nr. 98 din 15.09.2020 a Biroului Electoral Central.
Persoana care apare în alt cadru al filmării, într-un colț al încăperii și așază un sac, este un membru al Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1, iar acel sac conține procesele-verbale ale unei secții de votare. Procesele-verbale de la toate secțiile de votare la care au fost probleme, în sensul că nu se reușea închiderea cheilor, au fost depozitate în acel colț, președinții secțiilor de votare fiind sunați ulterior, pentru a se prezenta la sediul Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 în vederea rezolvării problemelor și validării rezultatelor secției.
Renumărarea voturilor valabil exprimate a avut loc exclusiv în interiorul acelei încăperi, în prezența președintelui secției de votare și a cel puțin unui membru al Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1. În unele cazuri, președintele a fost însoțit de membri ai secției de votare respective. În niciun caz, saci conținând buletine de vot nu au părăsit încăperea.
Mai mult, urmare a prezentei unui număr ridicat de președinți ai secțiilor de votare, candidați și observatori în incinta Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1, prin adresele din data de 29.09.2020, președintele Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 a solicitat Jandarmeriei suplimentarea nr posturilor de paza amplasate în proximitatea sălii unde erau depozitate buletinele de vot, listele și rechizitele.
Referitor la prezenta dlui Dan Barna în incinta sediului Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1, precizăm că acesta s-a prezentat în noaptea de 28/29.09.2020 pentru a solicita informații cu privire la stadiul verificării proceselor-verbale de consemnare a rezultatelor alegerilor, posibilitate pe care o avea orice persoană, întrucât în acea încăpere se afla și registratura Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1. Mai mult, persoanele ce apar în poza diseminată în spațiul public, fac parte din personalul tehnic auxiliar ce se ocupă de evidența secțiilor de votare care au fost finalizate.