Confidenţialitate

BIOGRAFIE: Paul Stănescu, propus la Ministerul Dezvoltării

Paul Stănescu, propus la Ministerul Dezvoltării, are 60 de ani, este senator, absolvent al Facultăţii de Agronomie din Craiova şi al unui curs de management economic.

A fost pe rând, din 1982, când a terminat facultatea, director al Fabricii de conserve Caracal, director al IAS Studina, director Agromec Vişina şi preşedinte al Consiliului Judeţean Olt, funcţie pe care a deţinut-o timp de două mandate.

Potrivit agenției News.ro, el a urmat cursuri în Franţa şi în Italia, în perioada 2005 – 2006 şi un Curs de management economic, organizat de Ministerul Economiei și este cunoscător al limbii engleze și franceze.

Ca senator, este co-semnatar pentru 19 iniţiative legislative şi a avut 9 declaraţii politice, pe diverse teme: „Referendumul pentru familie, un demers corect şi legitim pentru clarificarea art. 48 din Constituţia României”, „PSD a promis o guvernare axată pe programul de guvernare, şi nu pe interesele înguste ale unor personaje politice”, „Ostilitatea PSD-ului faţă de capitalul străin nu este decât folclor urban” sau „Bunăstarea românilor în România şi UE se măsoară în cifre şi promisiuni îndeplinite”.

Stănescu este chestor al Senatului şi membru în grupurile de pritenenie cu Letonia, Mongolia şi Cipru, precum şi membru în comisiile de agricultură şi pentru drepturile omului.

Paul Stănescu deţine o casă de 299 de metri pătraţi în Vişina şi un apartament în Craiova, un autoturism Nubira şi un cont de 24.136 de lei deschis în 2017 la BRD.

Fotografia aparține gazetadenavodari.ro