Confidenţialitate


BIOGRAFIE: Felix Stroe, fost comandant de nave de război, conduce Asociaţia Română a Apei


BIOGRAFIE: Felix Stroe, fost comandant de nave de război, conduce Asociaţia Română a Apei

Felix Stroe, propunerea PSD pentru Ministerul Transporturilor, este fost comandant de nave de război, actualmente preşedinte al Asociaţiei Române a Apei.

El are dublă cetăţenie, română şi moldovenească, şi conduce filiala PSD Constanţa din 2015, după demisia lui Radu Mazăre.

Felix Stroe s-a născut pe data de 25 decembrie 1955, în localitatea Valea Teancului, judeţul Buzău. După ce a urmat cursurile Liceului ”Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Buzău, în perioada 1970-1974, Felix Stroe s-a înscris la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, pe care a absolvit-o ca şef de promoţie în 1978.

De asemenea, între 1985 şi 1987 a urmat Academia de Înalte Studii Militare Bucureşti, Facultatea de comandă şi stat major, absolvită cu media 9.45.

În perioada 1978 – 1991 Felix Stroe a fost ofiţer activ în cadrul Marinei Militare, cu stagii la toate eşaloanele, din care cinci ani comandant pe nave de război.

După 1991 şi până în anul 2000 a desfăşurat activităţi în domeniul privat, fiind acţionar sau asociat şi administrator la societăţi comerciale din domenii ca turism, comerţ, producţie industrială, industrie alimentară şi prestări de servicii.

Între 2000 – 2003, Felix Stroe a fost viceprimar al municipiului Constanţa, iar între 2000 şi 2013, consilier în cadrul Consiliului Local Municipal Constanţa.

Începând din aprilie 2003 până în prezent, el conduce Regia Autonomă Judeţeană de Apă (RAJA) Constanţa.

De asemenea, între 2008 – 2014 Felix Stroe a fost preşedinte al Patronatului Român al Apei şi prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Române a Apei, iar din 2014 este preşedinte al Asociaţiei Române a Apei.

Din vara lui 2015, Felix Stroe ocupă funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Constanţa. El a fost ales după ce fostul lider al social-democraţilor constănţeni, Radu Mazăre, a demisionat din funcţie şi din partid.

Felix Stroe a primit în anul 2010 titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Constanţa, iar în anul 2011 pe cel de Cetăţean de onoare al municipiului Komrat din Republica Moldova.

Pe lângă cetăţenia română, Felix Stroe o mai deţine şi pe cea moldovenească.

El este căsătorit şi are doi copii.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria