Reprezentanții principalelor platforme de recrutare din România, respectiv al unora din cele mai importante companii IT active în țara noastră, își dau întâlnire în 26 octombrie, la Marketing 4 IT București. Persoanele interesate pot beneficia până în 13 septembrie de bilete în regim Early Bird.
Pe scena singurei conferințe de marketing dedicate marketerilor și specialiștilor HR din sectorul IT din România vor urca specialiști în Employer Branding și Product Marketing cu o reputație consolidată pe piață.
De-a lungul carierei, fiecare a fost implicat în implementarea unor strategii de marketing care au contribuit la dezvoltarea armonioasă a companiilor în care au activat.
Agenția de marketing Loopaa din Cluj-Napoca, organizatorul evenimentului, este o agenție de creație interactivă, care pune accentul pe dezvoltarea și implementarea de planuri și strategii intergrate de marketing pentru clienți locali și internationali, activi pe piața din România.
Ce teme de Employer Branding vor fi abordate
Panelul de Employer Branding va fi acoperit de specialiștii în comunicare ai principalelor platforme online de recrutare: LinkedIn, eJobs, BestJobs și hipo.ro.
Media Solutions Consultant-ul LinkedIn, Laura Gregg, va susține keynote-urile ediției, în care va discuta despre influența marketing-ului digital asupra acțiunilor de Employer Branding.
Laura Chiculiță, Chief Marketing Officer eJobs, va dezvălui publicului care sunt strategiile de Employer Branding care pot aduce cele mai bune rezultate.
La rândul său, Dragoș Gheban, Managing Partner Hipo.ro, se va concentra pe utilizarea metricilor în dezvoltarea campaniilor de Employer Branding din zona IT.
De la BestJobs va fi prezentă Andreea Iancu Danciu, Leader for Key Accounts Engagement & Recruitment Innovation, care va împărtăși în cadrul panelului câteva din secretele utilizate de angajatori pentru a atrage candidații doriți.
Un nou venit pe lista speakerilor este Andreia Pătroiu, fondatoarea TalentBrowse.com, care va prezenta ce caută potențialii angajați într-un angajator și ce diferențiază cele mai râvnite companii de restul.
Panelul de Employer Branding va fi completat de câțiva specialiști din companii de IT și agenții. Sorina Bradea, cofondatoarea RoMarketing, va aprofunda bazele Employer Barnding-ului.
Andreea Nicolescu, Senior Communication Advisor Temenos, se va axa pe modul în care pot fi cooptați angajații în promovarea imaginii unei companii.
Ce teme de Product Marketing vor fi abordate
În ceea ce privește panelul de Product Marketing, aici vor fi abordate strategiile de promovare a unor produse din pespectiva unor magnați din domeniul IT, a unor start-up-uri și a unei companii de gaming.
Elisabeta Moraru, Country Business Development Manager Google România, va explica modul în care se poate eficientiza utilizarea serviciilor și a instrumentelor Google în marketarea produselor IT.
Anca Bundaru, Senior Product Marketing Manager Bitdefender, va vorbi despre cum se planifică lansarea unui produs la nivel global.
Ioana Mârzac, Social Media Supervisor Samsung, va discuta despre acțiunile Social Media ce pot fi folosite în promovarea produselor IT.
Bogdan Iordache, Managing Director MVP Academy, va explica în detaliu care sunt provocările start-up-urilor legate de penetrarea pieței și consolidarea imaginii. La rândul său, George Lemnaru, fondatorul Green Horse Gaming, va dezvălui particularitățile lansării și promovării produselor din industria de gaming.
Tot din zona start-up-urilor va fi prezent și Tudor Galoș, care, după ce a ocupat funcția de Consumer Marketing Director la Microsoft, și-a deschis propria firmă de consultanță. El va discuta despre marketing-ul de produs în noua eră a comunicării și a confidențialității.
Ultimele zile de Early Bird
Conferința MK4IT, aflată la cea de-a treia ediție, va avea loc în 26 octombrie, la Alexander Ballroom București. Detalii despre speakeri, agendă, paneluri și workshop-uri pot fi găsite pe site-ul evenimentului, www.marketing4it.ro.
Accesul la conferință se va face pe bază de bilet. Persoanele interesate mai au la dispoziție încă câteva zile în care pot să își achiziționeze tichetul la tarif tip Early Bird, valabil până în data de 13 septembrie, inclusiv.