Confidenţialitate

Bilanțul noului coronavirus: Peste 10.000 de decese la nivel mondial

Noul coronavirus a ucis peste 10.000 de persoane la nivel mondial, relatează BBC.

La 14 martie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii transmitea că bilanţul deceselor asociate COVID-19 a depăşit pragul de 5.000, cifra dublându-se în doar 6 zile.

În lume, s-au înregistrat aproape 250.000 de îmbolnăviri de Covid-19.

Italia a raportat, joi, 427 de noi decese. În total, numărul deceselor a ajuns la 3.405 de la începutul epidemiei în Peninsulă. 41.035 de persoane sunt infectate cu noul coronavirus. Au fost declarați vindecați 4.440 de pacienți. La Bergamo, unde joi au murit 100 de persoane, armata a fost solicitată să preia cadavrele celor răpuși de coronavirus, întrucât crematoriile din oraș nu mai fac față situației.

O cursă aeriană Torino-București va aduce în țară, sâmbătă, lucrători sezonieri români care sunt afectați de restrângerea activității economice în Italia, ca urmare a actualei situații.

Spania consemnează 1.000 de decese.

Noul coronavirus a ucis, în Franţa, 372 de pacienţi, dintre care 108 în ultimele 24 de ore. Spitalizate sunt 4.761 de persoane infectate. În jur de o mie de victime se află în secțiile de Terapie Intensivă.

Germania a raportat 44 de decese și este 15.000 de îmbolnăviri.

Numărul cauzate de noul coronavirus în Marea Britanie a crescut la 144, joi, în creștere cu 40% faţă de ziua precedentă. Potrivit autorităţilor din Regat, numărul îmbolnăvirilor a crescut cu 643, respectiv cu 25% într-o singură zi. În Regat, totalul cazurilor de nou coronavirus a ajuns la 3.269.

În SUA, sunt 195 de decese. Statul California, cu o populație de 40 de milioane de locuitori, a fost plasat în carantină.

Populaţia Israelului este consemnată, de vineri, la domiciliu. Măsură este una fără precedent, dar justificată de autorități prin nevoia de a limita înmulţirea cazurilor de infectare cu noul coronavirus.

Argentina a devenit primul stat din America Latină care a intrat în carantină.

Statul brazilian Rio de Janeiro va închide, de sâmbătă, pentru cel puţin două săptămâni, plajele, barurile şi restaurantele.

Tot în America de Sud, Bolivia şi Peru aplică interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii.

În America Centrală, Panama a anunţat suspendarea timp de o lună, cu începere de luni, a tuturor zborurilor internaţionale.

Pentru a doua zi, China anunță că nu a înregistrat vreun caz local de îmbolnăvire.

Ediţia 2020 a Jocurilor Invictus a fost amânată. Fondată de prinţul Harry în 2014, competiţia pentru veterani era programată în perioada 9-16 mai, la Haga.

Pandemia de Covid-19 a perturbat desfășurarea de evenimente din mai toate domeniile. Festivalul Internaţional de Film de la Cannes nu se va mai desfășura în perioada 12-23 mai.