Ministrul Sănătăţii a anunţat, joi, că 16 persoane au murit din cauza virusului gripal.
Potrivit Sorina Pintea, în acest moment, nu există o epidemie de gripă în România.
“Am avut o discuţie cu cei la Institutul de Sănătate Publică, am discutat cu domnul profesor [Alexandru] Rafila [şeful Societăţii de Microbiologie – n.r] . În acest moment, nu putem spune că în România avem o epidemie de gripă. Aavem o circulaţie mai intensă a virusului gripal şi se încadrează în limitele stabilite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. (…) Avem în acest moment 16 persoane care au murit din cauza virusului gripal. Anul trecut, în această perioadă, am avut 21”, a precizat ministrul.
Victimele sufereau şi de alte afecţiuni şi nu erau imunizate.
Focare locale de gripă sunt active la Iaşi şi Bucureşti.
Cel mai probabil, circulaţia virusului se va prelungi până în luna aprilie, motiv pentru care trebuie luate măsuri de siguranţă.
“La cabinetele medicilor de familie în acest moment avem în stoc 135.884 de vaccinuri. Au fost vaccinate peste 800.000 de persoane. (…) Specialiştii spun că în continuare putem folosi această metodă, dar măsurile de protecţie sunt cele mai importante. Carantina instaurată la nivelul unor spitale este obligatorie, sunt Direcţiile de sănătate care constată asta, limitarea accesului vizitatorilor iarăşi este importantă, la nivelul fiecărei direcţii de sănătate publică se vor lua măsurile care deja sunt comunicate şi pot să le pună în practică”, a adăugat Sorina Pintea.