Confidenţialitate

Bilanț oficial al atacului din Finlanda: 2 persoane au murit și alte 6 au fost rănite

Două persoane au fost ucise, iar alte şase rănite prin înjunghiere, vineri, la Turku, în sud-vestul Finlandei, a anunţat poliţia.

Un suspect a fost reţinut şi primea îngrijiri la spital după ce a fost împuşcat de poliţişti.

Turku se află la aproximativ 150 de kilometri vest de capitala finlandeză Helsinki.

Agenţia finlandeză de ştiri STT a anunţat anterior, citând spitalul în care a decedat victima, că o persoană a murit în urma incidentului.

Şeful poliţiei finlandeze Seppo Kolehmainen a anunţat că este prea devreme pentru a face o legătură între ceea ce s-a întâmplat la Turku şi terorimul internaţional, potrivit postului Yle.

Kolehmainen a spus că ”nu se ştie nimic în legătură cu motivaţiile sau ceea ce s-a întâmplat exact la Turku”.

Poliţia a anunţat anterior că a împuşcat un bărbat într-un picior şi l-a arestat în urma înjunghierilor.

Forţele de ordine au anunţat totodată că ele căutau mai mulţi suspecţi şi au îndemnat populaţia să stea departe de centrul localităţii.

Postul Yle a anunţat mai multe persoane au fost văzute zăcând pe jos în centru.

Potrivit tablodului Ilta-Sanomat, şase persoane au fost rănite în incident – un bărbat şi cinci femei -, iar o femeie care mergea cu ajutorul unui cărucior a fost atacată cu un ”cuţit mare”.