Confidenţialitate

Bilanț INSP: 7 cazuri de West Nile în România. Dintre ele, 5 sunt în mediul urban

Şapte cazuri de infecţie cu virusul West Nile au fost înregistrate în România din luna iunie până la jumătatea lunii august. Este vorba despre şase bărbaţi şi o femeie – potrivit unui raport al Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Potrivit celui mai recent raport publicat de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile  din cadrul INSP, de la începutul perioadei de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile – 3 iunie până în 14 august, s-au înregistrat 7 cazuri, dintre care 6 cazuri confirmate şi 1 caz probabil de infecţie cu virusul West Nile.

Câte două cazuri s-au înregistrat la persoane între 40 şi 49 de ani, respective 60-69 de ani, iar 3 la persoane cu vârsta de peste 70 de ani.

Cinci pacienţii sunt din mediul urban şi doi din rural.

Distribuţia pe judeţe a cazurilor este: municipiul Bucureşti (2), judeţul Bistriţa-Năsăud (1), judeţul Dâmboviţa (1), judeţul Giurgiu (1), judeţul Mureş (1), judeţul Satu Mare (1).

Un caz de infecţie cu virus West Nile a avut expunerea în Italia (Milano) şi a fost raportat de DSP Dâmboviţa .

Populaţia este sfătuită să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, să utilizeze substanţe împotriva pentru ţânţarilor, să pună plase de protecţie la ferestre, să asigure desecarea bălţilor din jurul casei şi să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer .

Medicii reamintesc principalele simptome: dureri de cap și articulare, varsaturi, diaree sau eruptii pe piele.

Majoritatea persoanelor cu boala febrila West Nile se recupereaza complet, dar oboseala si slabiciunea pot dura cateva saptamani sau luni.

 

Foto: Shutterstock