32 de localităţi din 10 judeţe (Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Covasna, Hunedoara, Harghita, Maramureş, Sibiu, Sălaj şi Satu Mare) au fost afectate de fenomenele meteorologice, în ultimele 24 de ore, pompierii acţionând în sprijinul populaţiei şi administraţiilor publice locale pentru evacuarea apei din 332 de gospodării şi pentru curăţarea de aluviuni şi facilitarea scurgerii apei pentru 35 de poduri şi podeţe, informează miercuri Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Conform IGSU, cel mai grav afectat a fost judeţul Bistriţa-Năsăud, unde s-au înregistrat inundaţii în 13 localităţi, 81 de persoane din localităţile Bistriţa şi Budacu de Jos fiind evacuate temporar, urmând să se întoarcă în locuinţe după retragerea apelor. De asemenea, alte cinci persoane din localitatea Valea Tureacului au fost evacuate preventiv la rude din cauza unei alunecări de teren care le pune în pericol locuinţa.
Circulaţia feroviară a fost blocată temporar pe tronsonul de cale ferată Sărmăşag – Zalău din judeţul Sălaj, iar circulaţia rutieră a fost afectată temporar pe trei drumuri judeţene: DJ 110B – Sălaj, DJ 109K – Sibiu, DJ 105 – Satu Mare şi un drum comunal DC9 – Covasna.
În ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit în 10 judeţe pentru înlăturarea efectelor negative generate de ploile abundente.
Pentru dispunerea măsurilor de autoprotecţie de către cetăţeni, în contextul emiterii avertizărilor Cod roşu şi Cod portocaliu pentru judeţele Bistriţa-Năsăud, Constanţa şi Sălaj au fost emise mesaje de avertizare prin sistemul RO-ALERT.
IGSU precizează că mai sunt în desfăşurare intervenţii pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor doar în judeţul Bistriţa-Năsăud, unde pompierii acţionează cu motopompe pentru evacuarea apei din gospodării şi cu mijloace specifice pentru înlăturarea aluviunilor şi materialelor rămase în urma scurgerii apelor.
Totodată, sunt atent monitorizate cursurile de apă vizate de avertizările hidrologilor, fiind amenajate baraje din saci de nisip, dar şi alte lucrări de apărare la inundaţii care să nu permită pătrunderea apei în gospodării.
În contextul creşterilor de debite pe mai multe cursuri de apă din ţară, salvatorii atrag atenţia populaţiei din zonele vizate să nu traverseze râurile prin apă şi să nu se apropie de malurile acestora. Totodată, ei le recomandă cetăţenilor să cureţe rigolele din apropierea locuinţei pentru facilitarea scurgerii normale a apei.
Evoluţia fenomenelor meteorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional al IGSU, la nevoie fiind posibilă dislocarea în judeţele afectate a forţelor şi mijloacelor din alte zone în care nu sunt înregistrate situaţii de urgenţă.