Confidenţialitate


A murit o a patra victimă a atacului terorist din Londra


A murit o a patra victimă a atacului terorist din Londra

Autoritățile britanice anunță că o a patra victimă a atacului terorist din Londra a murit, peste noapte, la spital.

Un vehicul a intrat în plin în mulțimea care se afla, ieri după amiază, pe podul Westminster. Două persoane au murit pe loc, iar alte peste 40 au fost rănite, între care doi români.

Mai apoi, şoferul a încercat să intre înarmat cu un cuţit în clădirea parlamenului britanic, înjunghiind mortal un poliţist care i-a ieşit în cale.

Individul a fost, în cele din urmă, lichidat. O femeie a fost recuperată în viaţă din apele râului Tamisa, în care se aruncase.

Cei doi români primesc îngrijiri medicale, după cum a anunţat aseară Ministerul Afacerilor Externe, care este în permanentă legătură cu Ambasada din Regatul Unit.

Bucureştiul s-a alăturat cancelariilor lumii care au condamnat la unison atacul, în care 3 persoane au fost ucise şi alte peste 20 au fost rănite de un vehicul care gonea pe podul Westminster.

Scotland Yard nu exclude ca teroristul, descris de martori drept asiatic, să fi avut complici și să fi avut legătură cu vreo grupare jihadistă.

Deocamdată, nimeni nu a revendicat atacul.

Guvernul britanic a îndemnat populaţia să fie vigilentă şi să alerteze autorităţile dacă observă ceva suspect.

Atacul din Londra a fost comis la exact un an de la cele care au zguduit aeroportul şi o staţie de metrou din Bruxelles, capital Belgiei, în care au murit 32 de persoane şi peste 300 au fost rănite.

 


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…