Bijuteriile unicat purtate de celebrităţile de la Hollywood în filmele anilor 1920, 1930 şi 1940, vor fi scoase pe 17 noiembrie la licitaţie, la casa Julien, în sesiunea “Treasures From the Vault: Joseff of Hollywood”, potrivit The Hollywood Reporter.
Colecţia de bijuterii este creată de Eugene Joseff, maestrul bijutier al starurilor de la Hollywood, şi cuprinde peste 600 de piese unice şi accesorii, printre care un colier al lui Vivien Leigh şi o tabacheră folosită de Clark Gable în ”Pe aripile vântului” (1939), broşa lui Marlene Dietrich din ”Shanghai Express” (1932) sau o pereche de cercei şi ornamente purtate de Greta Garbo în ”Camille” (1936).
Colierul purtat de Vivien Leigh în ”Pe aripile vântului” este estimat între 40.000 şi 60.000 de dolari. Licitaţia va începe de la 10.000 de dolari.
Eugene Joseff a creat bijuterii pentru mai mult de 1.000 de filme până la moartea sa în 1948. După moartea lui, soţia J.C. a continuat să colaboreze cu Hollywood-ul creând bijuterii unice pentru 450 de filme, până în 2006.