Confidenţialitate


Biden și Putin se întâlnesc, miercuri, la Geneva


Biden și Putin se întâlnesc, miercuri, la Geneva

În condiții draconice de securitate, orașul elvețian Geneva găzduiește, miercuri, întrevederea dintre președintele american, Joe Biden, și cel rus, Vadimir Putin.

Un tête-à-tête de tatonare, care se anunţă deosebit de delicat și care va reprezenta punctul culminant al turneului efectuat de liderul de la Casa Albă în Europa.

Frontierele Ucrainei, soarta opozantului politic rus Aleksei Navalnîi și atacurile cibernetice atribuite Moscovei sunt subiecte spinoase de discuție. Deși declarativ se arată dispuși cooperării în unele domenii de interes comun, Joe Biden și Vladimir Putin par prea puțin dispuși la concesii.

În ajun, președintele american și-a reafirmat susținerea pentru aliații europeni în fața amenințărilor Rusiei și, totodată, dorința de a reda forţă relaţiei transatlantice. Joe Biden devine al cincilea preşedinte american cu care se întâlneşte Vladimir Putin, aflat la Kremlin de la sfârşitul anului 1999.

Într-un interviu acordat, săptămâna aceasta, postului american NBC, președintele rus şi-a exprimat speranţa ca omologul său să dea dovadă de mai puţină impulsivitate decât predecesorul său, Donald Trump.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…