Confidenţialitate

Berne Sanders are dreptate, avem cel mai rapid internet

Senatorul Bernie Sanders, participant în cursa pentru desemnarea candidatului Democrat la alegerile prezidențiale americane a criticat, în urmă cu câteva zile, viteza redusă a internetului de care beneficiază americanii. Într-un mesaj pe Twitter acesta a  spus că “accesul la internet de internet nu mai este un lux. Este crucial pentru zonele rurale din America să fie conectate și să facă afaceri cu restul lumii. Astăzi, oamenii din București, România, au o viteză mai mare la internet decât majoritatea celor din SUA. Acest lucru este inacceptabil”

 

Mesajul de pe Twitter a stârnit zeci de mii de reacții de la noi din țară. Utilizatorii români de twitter s-au simțit puțin lezați de afirmația făcută de american.

De pildă un român i-a răspuns senatorului american, citez, “ne pare rău că nu suntem o țară de lumea a 3a,așa cum considerați dumneavotră și alegătorii dumneavoastră. Vom fi mai atenți data viitoare. ”

 

Totuși, Bernie Sanders are dreptate când spune că avem un internet rapid. Dacă ne uităm la cifre, clasamentul Net Index realizat pe baza unor date colectate în 2014, arăta că România se află pe locl al patrulea în lume în topul țărilor cu cea mai mare viteză a internetului pe bandă largă. Viteza de descărcare depășind  60 de megabiți pe secundă. Iar Bucureștiul este orașul din România cu cea mai mare viteză de internet – 80,38 Mbs, Capitala fiind pe locul 14 din 158 de centre urbane luate în calcul.

Nu în ultimul rând, potrivit unui raport al Băncii Mondiale de luna trecută, nouă dintre primele 15 orașe ce au acces la cel mai rapid internet se regăsesc în România.