Confidenţialitate

Berlinala, la start

Ajuns la cea de a 67-a ediţie, Festivalul Internațional de Film de la Berlin ia startul astăzi.

În total, 24 de producţii internaţionale sunt incluse în selecţia oficială. 18 dintre pelicule îşi vor disputa Ursul de Aur, râvnit trofeu care va fi decernat la 18 februarie.

“Ana, mon amour”, în regia lui Călin Peter Netzer, va avea premiera mondială la Berlin.

În deschidere, va fi proiectat “Django”, filmul despre viaţa legendarului chitarist de jazz şi compozitorului francez Jean “Django” Reinhardt.

Pe covorul roşu sunt așteptate să pășească staruri ale cinematografiei precum Richard Gere, Ethan Hawke, Geoffrey Rush, Penelope Cruz, Hugh Jackman şi Robert Pattison.

Juriul festivalului este condus de celebrul regizor olandez Paul Verhoeven, care a cunoscut succesul în box-office cu filme precum “RoboCop”, “Basic Instinct” şi “Total Recall”.

Berlinala asigură, în fiecare an, un moment de strălucire în timpul iernii cenuşii din capitala Germaniei.

Unii cinefili împătimiţi şi-au petrecut noaptea de duminică spre luni în corturi pentru a fi siguri că obțin bilete de intrare la proiecții.