Confidenţialitate

BERLIN: Cetăţean sirian, acuzat că pregătea un atac sinucigaş, a fost arestat

Reprezentanţii Ministerului de Interne au anunţat marţi după-amiază arestarea unui adolescent sirian în vârstă de 17 ani, care este acuzat că pregătea un atac sinucigaş asupra capitalei Berlin, transmite Reuters.

Adolescentul sirian a fost arestat în urma unei operaţiuni a autorităţilor germane din districtul administraiv Uckermark, situat la nord-est de Berlin.

Potrivit primelor informaţii, forţele speciale au lansat operaţiunea după ce au primit un pont din landul Brandenburg.

Se pare că suspectul sirian locuia din 2016 într-un centru pentru minori neînsoţiţi din Uckermark.

De asemenea, acesta nu era până în acest moment în atenţia autorităţilor. Adolescentul sirian a intrat în urmă cu doi ani în Germania.

Nu există informaţii suplimentare despre circumstanţele acestui complot terorist. Însă, autorităţile rămân în stare de alertă după atentatele teroriste care au zguduit anul trecut Germania.

Un număr de 12 persoane şi-au pierdut viaţa la finele anului trecut, după ce jihadistul tunisian Anis Amri a intrat cu un camion furat în mulţimea de la un târg de Crăciun din zona centrală a Berlinului.

Jihadistul tunisian a fost ucis ulterior într-un schimb de focuri cu poliţiştii italieni de la Milano.