Cel mai aşteptat eveniment muzical al verii de la malul Mării Negre Europa FM Live pe Plajă 2017 a început joi, 27 iulie, şi s-a încheiat sâmbătă, 29 iulie, aducând laolaltă peste o sută de mii de oameni şi 17 dintre cei mai în vogă artişti români ai momentului.
“E frumos când vine publicul să vadă artiştii români. Să arătăm că nu numai artiştii internaţionali pot aduce atât de multă lume. […]
Cred în continuare că dacă lumea ne ştie muzica, ne ştie versurile, cântă cu noi […] asta înseamnă că avem o legătură foarte frumoasă de atâţia ani. Tot respectul pentru ei”, a spus Miţă de la Bere Gratis.
“Două inimi bat ca una. În seara asta a fost la fel. Vă mai aşteptăm la Bere Gratis”, a continuat acesta.
Evenimentul Europa FM Live Pe Plajă a putut fi urmărit și online. În total, în cele 2 zile de concert, s-au înregistrat peste un milion de vizualizări pe toate platformele online, inclusiv pe europafm.ro.
Înregistrarea completă Europa FM Live pe Plajă 2017 poate fi urmărită pe www.livepeplaja.ro.
Foto: Miricus Aecrim