Doi poliţişti din Bruxelles sunt anchetaţi pentru c[ au încătuşat doi copii în timpul unei intervenţii pentru o tentativă de furt de scuter, informează duminică AFP citând poliţia belgiană.
Autorităţile au cerut ancheta după ce pe reţelele sociale a circulat o înregistrare video cu cei doi minori.
Ancheta urmează să stabilească motivele care i-au determinat pe poliţişti să-i încătuşeze pe copii, a explicat comisarul Gabriel Evangelisti pentru postul RTL.
‘Trebuie ca integritatea fizică a poliţistului să fie pusă în pericol sau să existe riscul de fugă’, a menţionat acesta.
Procurorul adjunct din Bruxelles Denis Goeman a afirmat că poliţiştii au intervenit în urma unui apel telefonic care semnala un jaf. Ulterior, ancheta a stabilit că este vorba de o tentativă de furt al unui scuter abandonat pe un drum public, iar cei doi copii au fost eliberaţi, a subliniat Goeman.
Decizia de a le pune cătuşe unor copii a indignat însă numeroşi martori, notează AFP. ‘Există desigur o problemă de formare, este incredibil că în aceste vremuri tulburi nişte poliţişti ajung să încătuşeze copii şi să facă presiuni asupra martorilor să nu filmeze şi să nu raporteze cele întâmplate. Sunt deja multe greşeli într-o singură secvenţă’, a comentat delegatul general pentru drepturile copiilor Bernard De Vos