Confidenţialitate

Belgia intră în carantină strictă, după înmulțirea cazurilor de coronavirus

Autoritățile belgiene anunță că țara va intra în carantină, pe fondul penuriei de personal şi a paturilor de la ATI.

Spitalele şi laboratoarele de testare şi-au depăşit capacitatea. Măsurile vor fi valabile cel puțin o lună.

Printre acestea se numără închiderea tuturor magazinelor neesenţiale, precum şi interzicerea parţială a vizitelor la familie şi prieteni.

Şcolile vor rămâne, de asemenea, închise.

Restricţiile pe timpul nopţii erau deja în vigoare, iar barurile şi restaurantele au fost închise încă de la începutul acestei luni.

Numărul internărilor zilnice în spital în Belgia se dublează la fiecare opt zile.

Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor a anunțat recent că Belgia are cel mai mare număr de infectări cu coronavirus la 100.000 de persoane.

Ţara riscă să rămână fără paturi de terapie intensivă disponibile până la sfârşitul săptămânii viitoare, avertizează medicii, după ce numărul pacienţilor cu Covid-19 trataţi în unităţile de terapie intensivă a crescut de la 525 pe 21 octombrie, la 1.057, joi.

Germania şi Franţa au intrat primele în carantină, parţial similară cu cea din primăvara, cu excepția faptului că nu s-au închis şcolile.