În Belgia, autoritățile au decis să interzică publicitatea la jocurile de noroc. Este vorba despre reclame la TV, radio, în cinematografe sau în spații publice. Se va întâmpla de la 1 iulie.
De anul viitor, vor fi interzise reclamele și pe stadioane.
Pentru cei care vor să scape de dependenţa de jocurile de noroc, valul de publicitate este o problemă suplimentară, susține ministrul Justiției din Belgia.
Guvernul de la Bruxelles a decis ca publicitatea pentru jocurile de noroc se fie interzisă la televiziune, radio, cinematografe, reviste, ziare şi spaţii publice.
De anul viitor, vor intra în vigoare noi interdicţii pe stadioane, iar din 2028 companiile de jocuri de noroc nu vor mai putea sponsoriza cluburi sportive.
Și la noi s-a dorit acest lucru dar proiectul aflat acum la Camera Deputaților a fost modificat în Senat.
Reclamele ar urma să fie difuzate la televizor numai între orele 23:00 şi 6:00, iar panourile publicitare din orașe nu pot depăşi 30 de metri pătraţi.
Foto: Shutterstock