Potrivit BEC, până la ora 9, prezența la vot este următoarea: 2,52 % dintre alegători au votat în toată țara.
Fruntașe sunt județele Olt, Teleorman, Dâmbovița, Constanța cu 3 %.
2 % au votat în Brăila, Galați, Vrancea, Bacău
1% Mehedinți, Satu Mare, Brașov și Sibiu
CÂȚI ROMÂNI VOTEAZĂ ÎN ȚARĂ
Potrivit datelor Autorității Electorale Centrale, la data de 10 decembrie 2016, numărul total al alegătorilor români înscriși în Registrul electoral, inclusiv cetățenii care vor împlini 18 ani până la data de 11 decembrie 2016, este de 18.881.604.
Sunt cu 25.117 mai puțini români înscriși față de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), în data de 8 noiembrie 2016, incluzându-i pe cei care vor împlini 18 ani la data alegerilor.
Dintre aceștia, 18.263.876 de cetățeni sunt alegători cu domiciliul sau reședința în țară, 4.197 sunt cetățeni români cu domiciliul sau reședința în străinătate care au optat pentru votul în secții de votare din apropierea locuinței, 8.889 sunt cetățeni români care au solicitat să voteze prin corespondență, iar un număr de 604.642 sunt cetățeni români cu domiciliul în străinătate, posesori de pașaport tip CRDS.
Sunt 617 tineri care astăzi împlinesc 18 ani și pot vota la alegerile parlamentare.
Nu pot alege debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie şi persoanele cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.
UNDE PUTEM VOTA ȘI ACTELE NECESARE
Alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa.
În cazul în care, în ziua votării, alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale, aceştia pot vota la orice secţie de votare din cadrul circumscripţiei electorale unde îşi au domiciliul sau reşedinţa.
Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România care în ziua votării se află în țară își pot exercita dreptul de vot în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic și carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.
Programul serviciilor publice comunitare pentru evidența persoanelor a fost prelungit în această săptămână pentru a veni în sprijinul celor care doresc sa meargă duminică la vot și nu dețin documente de identitate valabile.
De asemenea, se lucrează cu și duminică, în ziua votului până la ora 21,00 cu excepția câtorva localități unde programul va fi asigurat până la ora 20,00.
GHIDUL ALEGĂTORULUI
Accesul alegătorilor în sala de votare are loc în serii corespunzătoare numărului cabinelor.
Fiecare alegător prezintă actul de identitate şi, după caz, documentul care dovedeşte reşedinţa operatorului de calculator al biroului electoral al secţiei de votare, care înscrie codul numeric personal al alegătorului în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.
În cazul în care alegătorul nu figurează în lista electorală permanentă existentă în secţia de votare respectivă, Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal semnalează dacă:
a) persoana care s-a prezentat la vot a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv;
b) persoana care s-a prezentat la vot şi-a pierdut drepturile electorale;
c) persoana care s-a prezentat la vot este arondată la altă secţie de votare;
d) persoana care s-a prezentat la vot este omisă din lista electorală permanentă, are domiciliul sau reşedinţa în raza teritorială a secţiei de votare respective şi dacă a formulat o solicitare de a fi înscrisă în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă
e) persoana care s-a prezentat la vot şi-a mai exercitat dreptul de vot la acelaşi scrutin.
Alegătorii votează separat, în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea „VOTAT” în patrulaterul care cuprinde lista de candidaţi sau numele candidatului pe care îl votează.
Ştampila cu menţiunea „VOTAT” trebuie să fie rotundă şi astfel dimensionată încât să fie mai mică decât patrulaterul în care se aplică.
După ce au votat, alegătorii îndoaie buletinele de vot astfel ca pagina albă care poartă ştampila de control să rămână în afară şi le introduc în urnă, având grijă să nu se deschidă. Îndoirea greşită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat. În cazul în care buletinul de vot se deschide în aşa fel încât secretul votului nu mai este asigurat, acesta se anulează şi se dă alegătorului, numai o singură dată, un nou buletin de vot, făcându-se menţiune despre aceasta în procesul verbal al operaţiunilor de votare.
Ştampila cu menţiunea „VOTAT”, încredinţată pentru votare, se restituie preşedintelui, care o aplică pe actul de identitate, menţionând şi data scrutinului. În cazul alegătorilor care votează pe baza cărţii de identitate, pe versoul acesteia se aplică un timbru autocolant cu menţiunea „VOTAT” şi data scrutinului.
NOUTĂȚI PENTRU ALEGERILE PARLAMENTARE 2016
Alegerile parlamentare de azi vin cu o serie de noutați. Una dintre ele: activitatea în secţiile de votare va fi înregistrată audio-video, neîntrerupt, după ora 21.00 când se închid secţiile şi până ce toţi membrii acestei părăsesc secţia.
Potrivit Serviciului pentru Telecomunicaţii Speciale, inregistrarile vor fi realizate cu tablete securizată, de către un operator de calculator, dintr-un punct fix. Inregistrarile vor fi stocate apoi pe hard-disckuri, ce vor fi pastrate la sediul STS. Acestea pot fi cerute doar de catre Biroul Electoral Central sau de organele de cercetare penala, in cazul in care exista suspiciuni de afrauda. Filmarile vor putea fi folosite ca probe in justitie.
Filmările vor fi păstrate trei luni, după care vor fi distruse, împreună cu dispozitivele de stocare pe care se află.
O alta noutate – faţă de alegerile din iunie, toate procesele verbale, completate electronic, vor fi publicate automat de sistem, începând cu ora 12.00 noaptea, fără intervenţie umană, pe site-ul Biroului Electoral Central.
Actualul scrutin este informatizat complet. La sediul STS a fost creat un call center, unde 100 de angajati ai Serviciului acorda asistenta operatorilor aflati in sectiile de votare. A fost creat si un sistem de monitorizare a tutor celor aproape 19.000 de tablete existente in toate sectiile de votare din Romania si diaspora. Astfel, daca apare o defectiune, un operator din call center va fi instiintat si va lua legatura cu persoana din sectia de votare care introduce datele in tableta electronica.
A fost schimbat şi tipul de plic folosit pentru strângerea şi transportul ştampilelor. Plicurile folosite duminică sunt unele transparente, ce se ştampilează la început, iar la final se sigilează.
ROMÂNII AFLAȚI ÎN VACANȚE ÎN ȚARĂ SAU ÎN STRĂINĂTATE NU POT VOTA LA ALEGERILE PARLAMENTARE 2016
Pot vota la secţiile din afara ţării doar cetăţenii români care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate.
Doar aceia care pot demonstra că au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot vota la secţiile de votare în străinătate.
Românii care se deplasează temporar în străinătate nu pot vota la secţiile din diaspora, aceştia pot vota doar în ţară, în circumscripţia în care au domiciliul.
Cetăţenii români care se află în străinătate pentru a urma un tratament medical de mai bine de 90 de zile pot vota în baza unui document emis sau avizat de o autoritate medicală pe plan local care se consideră dovada de reşedinţă în străinătate.
VOTĂM MAI PUȚINI PARLAMENTARI
Alegerile parlamentare se desfăşoară după o nouă lege electorală, adoptată în 2015. Astfel, românii vor vota parlamentarii pe listă, şi nu uninominal.
În cursa electorală pentru scrutinul din 11 decembrie s-au înscris în total 6.477 de candidați, potrivit Biroului Electoral Central, 4.251 de candidați pentru Camera Deputaților și 2.226 pentru Senat.
Noua legislaţie electorală prevede și un număr mai mic de senatori şi deputaţi, faţă de vechea legislatură: 466 de deputaţi şi senatori.
Mai exact, 326 deputaţi, dintre care 18 ai minorităţilor, şi 134 de senatori, în total.
În 2012 au fost aleși cei mai mulți parlamentari – 588.
Scăderea numărului de parlamentari a rezultat după ce norma de reprezentare pentru deputaţi a fost stabilită la 73.000 de locuitori şi de 168.000 de locuitori pentru senatori.
Diaspora va fi reprezentată în continuare de 4 deputaţi şi 2 senatori.
NOUTĂȚI PENTRU DIASPORA – votul prin corespondență pentru diaspora
La alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, 8.889 de cetăţeni români au avut posibilitatea să voteze prin corespondență, însă doar jumătate dintre ei au trimis buletinele de vot prin Poșta, înapoi în țară, la Biroul Electoral Central, în termenul legal.
Voturile exprimate de românii din diaspora care au ales să voteze astfel vor fi deschise abia după ce se vor încheia toate secțiile de vot.
Românii din diaspora votează pentru alegerile parlamentare pe parcursul a aproximativ 36 de ore în 417 secţii .
Este cel mai mare număr de secţii organizat vreodată în diaspora, cu 111 mai multe decât la alegerile parlamentare din anul 2012 şi cu 123 mai multe decât la scrutinul pentru alegerile prezidenţiale din anul 2014, potrivit MAE.
Din cauza fusului orar primele secţii de votare s-au deschis sâmbătă la ora 20:00 în Australia şi Noua Zeelandă, iar ultimele se închid luni la 06:00 pe coasta de vest a Americii de Nord.
193 de secţii de votare vor fi organizate pe lângă ambasadele, consulatele şi institutele culturale ale României din străinătate.
217 secţii de votare reprezintă propunerile motivate de MAE pentru a fi create în străinătate, iar 7 secţii de votare vor fi organizate la solicitarea a cel puţin 100 de cetăţeni români care s-au înscris în Registrul Electoral Român până la data de 14 septembrie 2016.
Este vorba despre secții din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (1 secţie de votare solicitată), Republica Moldova (patru secţii) şi în Spania (două secţii).
Cele mai multe secţii de votare vor fi organizate în Italia, 73, în Spania, 53, în Republica Moldova, 35, SUA, 31, în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 21, în Franţa 16, în Germania 15, în Belgia, 9 şi în Canada 8.
În localităţile în care la scrutinul din 2014 a fost un flux mare de votanţi, vor fi înfiinţate mai multe secţii de votare. La Chişinău vor fi deschise 12 secţii de votare, Londra, 8 secţii, la Bruxelles, 7 secţii, la Paris 6 secţii, la Roma şi Madrid câte 5 secţii.
Alegătorii din diapora vor avea la dispoziţie şi o hartă interactivă pe site-ul MAE pentru a identifica cea mai apropiată secţie de votare de reşedinţa sau domicilul din străinătate.
Aproximativ două milioane de buletine de vot au fost transmite în diaspora pentru alegerile din 11 decembrie.
Pentru cele 417 secţii de votare au fost trimise deja 1.993.930 de buletine de vot, jumătate pentru Senat, jumătate pentru Camera.
La alegerile parlamentare din diaspora pentru alegerea noului Parlament se va folosi sistemul de prevenire a votului multiplu care a fost utilizat şi la alegerile locale din 5 iunie.
ȘI DEȚINUȚII VOTEAZĂ – 7000 de persoane incarcerate în toată țara au cerut urna mobilă
În penitenciarele din România sunt închise 27.486 de persoane, iar dintre acestea 10.189 au drept de vot pentru alegerile parlamentare 2016.
Dintre aceștia, peste 7.000 de deţinuţi şi-au exprimat intenţia de a vota la alegerile parlamentare de duminică la urnele mobile ce vor fi aduse de membrii birourilor electorale în locurile de detenţie, condiţia fiind ca acestea să figureze pe raza de domiciliu a celor închişi.
DEȚINUȚI CELEBRI CARE VOTEAZĂ
La urna mobilă îşi vor putea exercita dreptul la vot şi deţinuţi celebri.
Dan Voiculescu, condamnat în luna august 2014 la zece ani de închisoare pentru spălare de bani, poate vota. Omul de afaceri este închis la Penitenciarul Rahova, aflat pe raza adresei din buletin.
La Penitenciarul Jilava va putea vota Cristian Borcea, fostul acţionar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti, în timp ce Victor Becali, va putea vota la penitenciarul Poarta Albă.
Potrivit legii, directorul penitenciarului permite accesul echipei biroului electoral al secţiei de votare care se deplasează cu urna specială şi cu o ştampilă cu menţiunea “VOTAT”, buletine de vot şi timbre autocolante necesare pentru a se efectua votarea, în spaţiul anume amenajat pentru scrutin, care trebuie să beneficieze de dotări minime pentru asigurarea secretului votului.
Deţinuţii au nevoie pentru vot de un act de identitate valabil.
Şi persoanele aflate în arest preventiv sau arest la domiciliu îşi vor putea exercita dreptul la vot.
CINE ARE DREPTUL LA URNA MOBILĂ
Au dreptul la urnă mobilă cetăţenii cu drept de vot din circumscripţia electorală respectivă care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate.
Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, însoţită de copii ale actelor din care rezultă starea de sănătate ori de invaliditate, înregistrată la cea mai apropiată secţie de votare de locul în care se află în ziua votării, ca o echipă formată din cel puţin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării – ştampilă cu menţiunea „VOTAT” şi buletine de vot – la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea.
În cazul cetăţenilor care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare, cererile scrise se pot transmite prin intermediul altor persoane sau prin intermediul personalului de specialitate din unităţile medicale unde se află internaţi, după caz.
UNDE PUTEȚI SESIZA NEREGULI ÎN PROCESUL DE VOT
Mai multe organizatii neguvernamentale monitorizează scrutinul și pun la dispoziție linii telefonice gratuite pentru a semnala eventuale nereguli.
Asociatia Pro Democratia incurajeaza alegatorii sa sesizeze faptele de coruptie la TelVerde 0800 070 100 gratuit din orice retea fixa si mobila.
Asociația Pro Democrația monitorizează organizarea și desfășurarea procesului electoral pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016.
Ca și în cazul scrutinelor anterioare, organizația monitorizează modul în care se aplică legislația în vigoare, respectarea acesteia de către actorii instituționali, politici și din societatea civilă, combaterea intervențiilor arbitrare și neconstituționale asupra normelor legale.
Și Expert Forum, în parteneriat Funky Citizens, va organiza un centru de informare și asistență electorală pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Vom pune la dispoziția tuturor celor interesați platforma www.votcorect.ro și numărul de telefon Telverde 0800 080 200, prin intermediul cărora vom răspunde celor mai frecvente întrebări legate de ziua votului și vom oferi asistență pentru sesizarea neregulilor.
Platforma online conține un formular prin care orice cetățean poate sesiza nereguli din campania electorală sau din ziua votului. Fiecare dintre sesizările transmise va fi atent analizată, vom răspunde și vom acorda asistență, unde este cazul.Aceasta va include și o secțiune cu răspunsuri la întrebările cele mai frecvente legate de votare: proceduri de vot, proceduri legate de organizarea alegerilor, decizii ale birourilor electorale, regulile de observare sau cele de sesizare a neregulilor.
Telefonul Telverde 0800 080 200 va funcționa pe 11 decembrie între orele 6 – 22. Apelurile sunt gratuite din rețelele Telekom (Romtelecom, Cosmote), Orange, Vodafone, RDS și UPC.
Alegătorii din străinătate pot suna la +40212039020, număr taxabil confirm tarifelor practicate de rețeaua telefonică a utilizatorului.