Confidenţialitate

BBC va plăti despăgubiri de 230.000 de euro

Jurnaliștii britanici au prezentat un material în care numele său era legat de un scandal de pedofilie infantilă – ulterior sursele postului britanic au infirmat informația.

BBC va achita 185 de mii de lire sterline – echivalentul a aproape 230.000 de euro – unui fost responsabil politic din Marea Britanie.

Alistair McAlpine, fost trezorier al Partidului Conservator, a fost acuzat într-o emisiune a postului de pedofilie infantilă.

Reportajul se baza pe mărturia unui martor – care susținea că a fost abuzat sexual de un fost membru important al conservatorilor – în anii 70.

Deși jurnaliștii nu i-au menționat numele – presa a speculat că ar fi vorba despre el.

Fostul trezorier conservator s-a declarat satisfăcut de această decizie a BBC, anunţând că va continua litigiile în tribunale cu cei care i-au defăimat numele pe Internet.

Scandalul a dus la o serie de schimbări în cadrul BBC, inclusiv la demisia directorului general, care era şi redactor şef.