Steve Rosenberg – jurnalist britanic pentru BBC News, redactor BBC Russia, fost corespondent BBC la Moscova – a scris un material în care explică cum s-a schimbat Rusia în cei doi ani de război în Ucraina. Materialul BBC a fost preluat și tradus integral de Europa FM. Vladimir Putin „Se revoltă împotriva Americii, se revoltă împotriva NATO și se revoltă împotriva Uniunii Europene”, scrie Steve Rosenberg în editorialul său. Redactorul BBC Russia amintește despre discuțiile purtate cu fostul șef al NATO în perioada 1999 – 2003 – Lord Robertson – în care acesta îi povestește cum Vladimir Putin își dorea ca Rusia să adere la NATO fiind invitată, nu făcând o cerere ca toate celelalte state: „I-am spus că noi nu invităm țările să adere la NATO, ci ele fac cerere de aderare. Iar Putin mi-a spus: <<Ei bine, nu vom sta la coadă alături de o grămadă de țări care nu contează>>”.
„În timp ce priveam rușii care veneau cu flori pentru a comemora moartea liderului opoziției Alexei Navalny, un tânăr mi-a spus cum a reacționat el la moartea lui Navalny în închisoare: <<Sunt șocat, la fel ca acum doi ani când a început războiul>>, mi-a spus el.
M-a făcut să mă gândesc la tot ce s-a întâmplat în Rusia în ultimii doi ani, de când președintele Putin a ordonat invazia la scară largă a Ucrainei”, scrie Steve Rosenberg în editorialul BBC.
Doi ani de război în Ucraina. Evenimente importante care au marcat Rusia
- „Războiul Rusiei a generat moarte și distrugeri în Ucraina;
- Armata rusă a suferit și ea pierderi uriașe;
- Orașe rusești au fost bombardate cu drone;
- Sute de mii de bărbați ruși au fost înrolați în armată;
- Mercenarii Wagner s-au răzvrătit și au pornit în marș către Moscova;
- Liderul Wagner – Evgheni Prigojin – a murit ulterior într-un accident de avion;
- Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele președintelui Rusiei, fiind acuzat de crime de război;
- Acum, cel mai vocal critic al lui Vladimir Putin – Alexei Navalny – a murit.
- 24 februarie 2022 a fost un moment decisiv”, trece în revistă, realizând un rezumat al evenimentelor marcante pentru Rusia, dar și la nivel global, redactorul BBC Rusia Steve Rosenberg.
Steve Rosenberg: Represiunea internă din Rusia avea loc anterior invaziei din Ucraina
„Privind, însă, în urmă, direcția era clară. Era clară în 2014, când Rusia anexase Crimeea și intervenise pentru prima dată militar în Donbas.
Alexei Navalny a fost otrăvit cu un agent neurotoxic în 2020 și încarcerat în 2021. Represiunea internă din Rusia avea loc anterior invaziei din Ucraina, însă atunci s-a accelerat”, mai spune Steve Rosenberg.
Redactorul BBC Russia, despre Vladimir Putin: „Se revoltă împotriva Americii, se revoltă împotriva NATO și se revoltă împotriva Uniunii Europene”
„Cât despre Vladimir Putin, după doi ani de război, acesta pare din ce în ce mai încrezător și mai hotărât să-și învingă inamicii pe plan extern și intern. Se revoltă împotriva Americii, se revoltă împotriva NATO și se revoltă împotriva Uniunii Europene. Vladimir Putin prezintă războiul Rusiei în Ucraina ca pe un război împotriva Rusiei din partea <<Occidentului colectiv>>. O bătălie existețială pentru supraviețuirea țării sale”, explică redactorul BBC Russia.
Steve Rosenberg, redactor BBC Russia, despre corespondențele sale despre Rusia de pe vremea când transmitea de la Moscova pentru BBC News: „Răsfoindu-le a fost ca și cum aș fi citit despre o altă galaxie, aflată la ani-lumină distanță”
„Cum și când se va sfârși? Nu pot prezice viitorul, dar pot să-mi amintesc trecutul.
Acasă, într-un dulap, am găsit recent un dosar plin de praf cu copii ale corespondențelor mele despre Rusia de mai bine de 20 de ani. Primii ani de Putin.
Răsfoindu-le a fost ca și cum aș fi citit despre o altă galaxie, aflată la ani-lumină distanță.
<<Potrivit unui sondaj recent, 59% dintre ruși susțin ideea aderării Rusiei la Uniunea Europeană>>, scriam la data de 17 mai 2001.
<<NATO și Rusia caută în mod activ să coopereze strâns: un semn de ambele părți că adevărata amenințare la adresa păcii mondiale nu se află în cele două direcții>>, scriam la data de 20 noiembrie 2001.
Și totuși… Unde a mers prost? Nu sunt singurul care se întreabă”, scrie Steve Rosenberg.
Redactorul BBC Russia în dialog cu fostul șef al NATO – Lord Robertson. Fostul șef al NATO, despre discuția cu Vladimir Putin privind aderarea Rusiei la Alianță: „I-am spus că noi nu invităm țările să adere la NATO, ci ele fac cerere de aderare. Iar Putin mi-a spus: <<Ei bine, nu vom sta la coadă alături de o grămadă de țări care nu contează>>”
„<<Putin cu care am avut întâlniri, cu care am făcut afaceri OK, cu care am înființat Consiliul NATO-Rusia… este foarte, foarte diferit de acest aproape megaloman din prezent>> – mi-a spus recent fostul șef al NATO – Lord Robertson – în cadrul unei întâlniri la Londra.
<<Omul care a stat alături de mine în mai 2002, chiar lângă mine, și a spus că Ucraina este un stat național suveran și independent care va lua propriile decizii privind securitatea, este acum omul care spune că Ucraina nu este un stat național>> – mi-a spus fostul șef al NATO.
Lord Robertson își amintește chiar că Vladimir Putin a luat în considerare aderarea Rusiei la NATO.
<<La o a doua întâlnire cu Vladimir Putin, acesta a spus explicit: Când veți invita Rusia să adere la NATO? I-am spus: Noi nu invităm țările să adere la NATO, ci ele fac cerere de aderare>>. Iar el mi-a spus: Ei bine, nu vom sta la coadă alături de o grămadă de țări care nu contează>> – mi-a povestit fostul șef al NATO despre o discuție dintre el și Putin pe tema aderării Rusiei la NATO.
Fostul șef al NATO mi-a mai spus că el nu crede că Putin a vrut cu adevărat să solicite aderarea la NATO.
<<A vrut să i se prezinte – pentru că eu nu cred că el a crezut – că Rusia este o mare națiune pe scena mondială și are nevoie de respectul pe care îl avea Uniunea Sovietică>> – mi-a spus fostul șef al NATO.
<<Niciodată nu avea să se potrivească confortabil în interiorul unei alianțe de națiuni egale, toate stând în jurul mesei, dezbătând și discutând interese de politică comună>> – mi-a mai spus Lord Robertson”, scrie redactorul BBC Russia.
Fostul șef al NATO, despre acuzațiile Rusiei că s-ar fi încălcat o promisiune făcută Kremlinului, „se pare, în ultimele zile ale URSS: aceea că Alianța nu va accepta țări care se aflau anterior pe orbita Moscovei”: „Cu siguranță, nu a existat nimic pe hârtie. Nu a existat nimic care să fi fost convenit, nu a existat niciun tratat în acest sens”
„Lord Robertson subliniază că Uniunea Sovietică a fost cândva recunoscută ca a doua superputere a lumii, dar Rusia nu mai poate emite astăzi nicio pretenție în acest sens.
<<Cred că acest lucru a cam distrus ego-ul lui Vladimir Putin. Combinați asta cu slăbiciunea, uneori, a Occidentului și cu multele provocări cu care s-a confruntat, dar și cu ego-ul lui Putin care era în creștere. Cred că asta a schimbat individul care dorea să coopereze cu NATO în cineva care acum vede NATO ca pe o amenințare uriașă>>, mi-a explicat fostul șef al NATO.
Moscova vede lucrurile diferit. Oficialii ruși susțin că extinderea NATO în est a fost cea care a subminat securitatea europeană și a dus la război. Aceștia acuză NATO că s-a încălcat o promisiune făcută Kremlinului, se pare, în ultimele zile ale URSS: aceea că Alianța nu va accepta țări care se aflau anterior pe orbita Moscovei.
<<Cu siguranță, nu a existat nimic pe hârtie. Nu a existat nimic care să fi fost convenit, nu a existat niciun tratat în acest sens. Dar Vladimir Putin însuși a fost cel care a semnat Declarația de la Roma, la 28 mai 2002. Același document pe care l-am semnat și eu și care a consacrat principiile de bază ale integralității teritoriale și faptul că nu ne amestecăm în alte țări. El a semnat-o. Nu poate învinovăți pe altcineva>> – mi-a spus fostul șef al NATO”, scrie redactorul BBC Russia.
Declarația de la Roma, semnată la 28 mai 2002, poate fi citită integral aici: NATO – Russia Relations: A News Quality.
Declarația de la Roma, 28 mai 2002 – Fragment
Război Rusiei în Ucraina, prin ochii cetățenilor ruși
„În orașul Solnechnogorsk, situat la 65 de kilometri de Moscova, ultimii doi ani dramatici din istoria Rusiei se pot vedea într-un parc. Văd un graffiti de susținere a grupului de mercenari Wagnerș și flori în memoria lui Alexei Navalny.
Există o pictură murală de mari dimensiuni a doi bărbați din zonă, soldați ruși, uciși în Ucraina. Pictat alături este un cadet al Armatei Tineretului care îi salută.
În centrul orașului, la un memorial al celor uciși în cel de-al Doilea Război Mondial și în războiul sovietic din Afganistan, a fost adăugată o nouă secțiune: <<Pentru soldații uciși în operațiunea militară specială>>. Patruzeci și șase de nume sunt gravate în piatră.
O întreb pe Lidiya Petrovna, în trecere cu nepotul ei, cum s-a schimbat viața în doi ani.
<<Fabricile noastre produc acum lucruri pe care înainte le cumpăram din străinătate. Asta e bine>>, spune Lidiya. <<Dar sunt tristă pentru tinerii, pentru toată lumea, pentru cei care au fost uciși. Cu siguranță nu avem nevoie de un război cu Occidentul. Oamenii noștri nu au văzut decât război, război, război, război toată viața lor>>.
Când vorbesc cu Marina, ea îi laudă pe soldații ruși despre care spune că <<își fac datoria>> în Ucraina. Apoi se uită la fiul ei de 17 ani, Andrei.
<<Dar, ca mamă, mi-e teamă că fiul meu va fi chemat să lupte. Vreau pace cât mai curând posibil, pentru a nu ne mai teme de ceea ce va urma mâine>>”, scrie Steve Rosenberg, redactor BBC Russia, într-un editorial menit să arate cum s-a schimbat Rusia în cei doi ani de război generat de liderii Kremlinului.
Materialul BBC News a fost preluat și tradus integral de Europa FM. Materialul original, în limba engleză, poate fi cititi aici: „Rosenberg: How two years of war in Ukraine changed Russia”.
Sursa colaj foto: Shutterstock