Parlamentarii de la Mișcarea Populară depun astăzi în Parlament două inițiative legislative privind alegerile locale și parlamentare.
E vorba de modificarea acestor legi, astfel încât primarii să fie aleși în două tururi de scrutin, iar în Parlament să fie cel mult 300 de aleși.
Cu aceste proiecte poate începe reforma clasei politice, spune la Europa FM președintele Mișcării Populare, Traian Băsescu.
De altfel, aceste modificări au fost cerute de oamenii care au protestat în stradă în ultimele zile, a precizat fostul președinte:
Traian Băsescu recunoaște că numărul parlamentarilor de la Mișcarea Populară este mult prea mic pentru ca aceste legi să treacă. De aceea e nevoie ca aceste documente să fie susținute și de PNL sau PSD.
Și PNL a depus în septembrie la parlament un proiect prin care primarii să fie aleși în două tururi de scrutin.
Numai că același partid a votat în primăvară pentru un singur tur în cazul alegerii primarilor, proiect susținut inclusiv de PSD.