Confidenţialitate

BAROMETRUL EUROPA FM: PNL scade în sondaj, la 40,7%. PSD trece, pentru prima dată, de 25%

PNL e în scădere, înregistrând 40,7% din opţiunile de vot în februarie, faţă de 47,4% în ianuarie, potrivit Barometrului Europa FM realizat de IMAS. Aflat în creştere constantă în ultimul an, partidul care a ajuns de curând la guvernare înregistrează acum o depreciere care îl duce exact la nivelul la care era înainte de a se instala la Palatul Victoria, în noiembrie. În schimb, PSD creşte pentru prima dată peste 25%, iar plusul înregistrat în ultima lună este unul semnificativ: o creştere de la 20,6 % la 25,8 %.

USR, al treilea partid ca pondere în preferinţele alegătorilor, e tot în scădere, creditat cu 10% din opţiunile de vot ale celor care au deja o opinie. Pentru USR, nivelul din februarie este la jumătatea celui mai bun scor din Barometrul Europa FM, aferent lunii iulie 2019 – 21,4%.

Dacă ar avea loc alegeri parlamentare duminica viitoare, niciunul dintre celelalte partide nu ar depăşi pragul electoral: Pro România – 4,6%, UDMR – 4,4%, ALDE – 4,3%, Plus – 3,5%. Proporţia celor nehotărâţi e în creştere: 20,4%. 4,4% dintre cei intervievaţi declară că nu ar merge la vot.

Sondajul a fost realizat de IMAS la comanda Europa FM în perioada 11 – 28 februarie, pe un eşantion de 1010 persoane şi are o marjă de eroare de 3,1%.